Prosumatorii ar putea instala capacități de încă 1.000 MW în acest an

Capacitatea din instalațiile proumatorilor ar putea ajunge la 2.500 MW la finalul acestui an, potrivit estimărilor directorului unei companii din cadrul grupului Simtel.

„Prosumatorii au avut o dinamică extraordinară. La finalul anului 2023 erau peste 110.000 de prosumatori cu 1.500 MW. Ne aşteptăm să mergem către 2.400-2.500 MW spre finalul acestui an şi este absolut normal ca acest lucru să se întâmple”, a declarat Adrian Tiţa, CEO la ANT Energy, companie de de servicii de prognoză pentru centralele electrice fotovoltaice şi eoliene care este controlată, din 2021, de grupul autohton Simtel.

Tiță spune că proiectele de mici dimensiuni ale prosumatorilor sunt mai ușor de făcut decât parcurile fotovoltaice mari, pentru că riscurile sunt mai mici.

„Un proiect utility scale are două riscuri mari pe care prosumatorii nu le au sau le au mai puţin: riscul de piaţă şi riscul de dezechilibru. De ce? Pentru că riscul de piaţă pentru un prosumator este oarecum adresat prin faptul că el îşi autoconsumă întâi energia, neplătind nişte tarife de transport, distribuţie, deci are un câştig din start, şi atunci îşi permite să finanţeze proiectele prin propriul capital. Riscul de dezechilbru este luat în mare parte de către furnizori, cel puţin până în 400 kW vorbim de o compensare cantitativă şi financiară pentru prosumatori”, a spus Tiță la Zf Power Summit.

Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie spune că este lider național în domeniul energiei regenerabile, construind circa o treime din capacitățile centralelor electrice fotovoltaice ale prosumatorilor persoane juridice din România, conform unui comunicat de presă din luna august a anului 2023.

Simtel Team a raportat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 296 de milioane de lei în 2023, în creștere cu 112% față de 2022 și un profit net de 27,4 milioane de lei, o apreciere cu 115% comparativ cu anul anterior.

Citește și:

Claudia Griech, director general E.ON Energie: În cinci ani, jumătate de milion de români vor avea panouri fotovoltaice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *