Prosumatorii apar în sfărşit în statistici în România. Câtă energie electrică vând micii producători cu fotovoltaice acasă

După apariţia legislaţiei specifice pentru ei şi odată cu trecerea iernii, producţia de energie electrică a prosumatorilor a intrat în statisticile ANRE. Deocamdată vânzările lor sunt mici, dar cu siguranţă vor creşte.

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a publicat recent  datele referitoare la evoluţia pieţei de energie electrică în luna martie, prima lună de primăvară, şi acolo se poate vedea că, la achiziţiile de energie electrică ale furnizorilor de ultimă instanţă (FUI, adică Enel, Electrica, CEZ şi E.On), apare şi un capitol cu energia cumpărată de FUI de la prosumatori. În martie,  s-au cumpărat 0,006 GWh de energie electrică de la prosumatori, adică 6 MWh, la preţul de 223 de lei/MWh, preţ care este reglementat de lege (media pieţei spot a anului prcedent).

Este adevărat că prosumatorii au apărut în statistici încă din februarie, dar volumul vândut a fost de zece ori mai mic, explicabil atât prin prisma faptului că au fost mai puţini, cât mai ales prin faprul că a fost iarnă, iar prosumatorii sunt în marea lor majoritate, posesori de instalaţii fotovoltaice. Cel mai probabil vom vedea în lunile următoare o producţie a lor preluată la niveluri mai mari, pe măsură ce “se măreşte ziua” iar numărul lor oricum creşte.

Citeşte şi:

Racordarea prosumatorilor mici va fi mai simplă şi mai ieftină. Ce spune ANRE

În ceea ce priveşte preţul, furnizorii  ar face o afacere bună dacă această cantitate de energie de la prosumatori ar fi la niveluri semnificative, la nivelul actual al preţurilor din piaţă. Exceptând preţul reglementat (piaţa este sub efectul OUG 114), care a fost, în martie, de 148 de lei/MWh, nici un alt preţ de achiziţie de pe pieţe nu a fost sub cel al prosumatorilor, 223 de lei. În medie,  din piaţa centralizată de contracte bilaterale, FUI au cumpărat energie cu 263 de lei, din piaţa pentru serviciul universal cu 292 de lei, iar din PZU cu 228 de lei.

Date centralizate despre numărul prosumatorilor nu există, unii oficiali ai ANRE spunând, luna trecură, că ar fi “în jur de 120”, dar numărul lor creşte.

Parlamentul a aprobat, în iulie, Legea nr. 184/2018, care precizează: „Prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE”. ANRE a elaborate reglementările la sfârşitul anului trecut.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *