Proiectul strategiei energetice a României va fi făcut public în această săptămână

Proiectul strategiei energetice a României va fi făcut public în cîteva zile, potrivit declarațiilor oficialilor Ministerului Energiei, la Forumul Energiei, organizat de publicația Financial Intelligence.

“Referitor la draftul strategiei energetice, documentul este în avizare internă, ne așteptăm ca în câteva zile – poate în trei zile – să îl avem pe site, așteptăm feedback-ul dumneavoastră. Este un document de concept, nu este un document de plan, PNIESC (Planul Național Integrat Energie-Mediu – n.red.) va fi un document axat pe proiecte”, a spus Dragoș Roibu, director de cabinet al ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

De altfel, Burduja a transims, printr-un mesaj video, ca așteaptă obseravții din partea industriei în perioada în care proiectul strategiei energetice se va afla în dezbatere publică.

“Am semnat investiții de peste 12 miliarde de euro, mare parte din fonduri neramburasbile, din PNRR și din Fondul de Modernizare. Mă bucur că am reușit să închidem multe aspecte sensibile din PNRR,, am demonstrat că se poate cu investiția 1, avem peste 1.800 MW instalați finanțați, am demostrat că se poate și cu apelul pentru hidrogen și sperăm să contractăm cele 100 de milioane de euro, am demonstrat că putem și pe partea de stocare”, a spus ministrul Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *