Proiectul legii offshore a fost depus la Parlament

Liderii coaliţiei de guvernare au depus vineri, la Parlament, proiectul legii offshore, potrivit declarațiilor politicienilor.

„Am depus azi în Parlament, ca lideri ai coaliţiei, legea offshore. Acest proiect deblochează investiţiile din Marea Neagră şi reduce dependenţa de gazul rusesc, oferind României şansa de a deveni lider regional, iar românilor acces la gaze mai ieftine”, a scris preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Acesta susţine că legea offshore reduce dependenţa de gazul rusesc.

„Iată că acum, în sfârşit, această lege, care este o prioritate a coaliţiei, este depusă în Parlament, şi avem o majoritate care înţelege importanţa acestor investiţii, legea urmând să fie adoptată cât mai repede. Proiectul asigură independenţa energetică a României şi reduce dependenţa de gazul rusesc, prin stimularea investiţiilor în extracţia de gaze naturale. Legea depusă stabileşte un regim fiscal competitiv în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul)”, a precizat Ciolacu.

El a punctat, de asemenea, că legea „asigură stabilitatea şi predictibilitatea legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum şi în onshore de mare adâncime, exploatări pe uscat, de mare adâncime”.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în a doua parte a anului.

„Primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în a doua partea a acestui an şi aici vorbim de o producţie de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor”, a adăugat liderul PSD.

Ciolacu a menţionat că legea stabileşte acelaşi cadru fiscal pentru investiţii offshore şi onshore de adâncime, urgentând astfel investiţiile onshore de la Caragele, judeţul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.

„La zăcământul Caragele estimăm începerea exploatării la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitor şi primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârşitul anului 2026 – începutul anului 2027. Ce va obţine România de pe urma acestei legi? Independenţă şi securitate energetică! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar şi timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în ţară. De asemenea, ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piaţa internă, oferta va scădea, iar românii vor beneficia de preţuri mai mici”, a mai susţinut Marcel Ciolacu.

Ce spune ministrul Energiei

Ministrul Energiei, a spus, într-un mesaj publicat pe pagina sa fe facebook că primele gazenoi  din Marea Neagră vot ieși în acest an, iar legea va stabili același cadru fiscal și pentru dezvoltarea zăcămintelor de adâncime onshore, făcând referire la perimetrul Romgaz de la Caragele.

Iată ce a scris Virgil Popescu:

Gaze românești pentru români! Noua lege offshore a fost depusă astăzi la Parlament. Este foarte important că am reușit să avem susținerea unei majorități pentru o lege atât de importantă, care va fi adoptată în procedură de urgență.

Legea offshore a fost și este o prioritate pentru mine și colegii din PNL. În primul rând, prin modificările pe care le aducem la legea 256, aprobată în 2018, deblocăm investițiile și, astfel, asigurăm independența energetică a României și reducem dependența de gazul rusesc.

Stabilim un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul)

Un alt aspect extrem de important este următorul: legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime(exploatări pe uscat, de mare adâncime)!

Primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.

Mai mult chiar, legea stabilește același cadru fiscal pentru investiții offshore și onshore de adâncime, practic urgentând investițiile onshore de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România. Estimăm că lucrările vor începe aici la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitoare și primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027. Da, așa cum am spus românii vor avea gaz românesc în case. Și nu numai! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern. Și un alt aspect foarte important:  țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională!

Citește și: 

Efect de ricoșeu al noii legi offshore: Statul încurajează explorarea de resurse de țiței și gaze la mare adâncime și pe uscat, o gură de oxigen pentru dezvoltarea zăcământului uriaș de la Caragele

Citește și:

Noua lege offshore, proiect: taxe mai mici și garanția că nu se schimbă, libertate deplină pentru companii să vândă gazele oriunde, la preț de piață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *