Administrația Fondului pentru Mediu a pimit finanțarea pentru programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenționate. Persoanele fizice pot începe să se înscrie în program de la data de 9 septembrie, iar lista instalatorilor validați va fi publicată de site-ul AFM azi, 26 august.
Persoanele fizice care doresc să instaleze panouri fotovoltaice cu subvenție de 20.000 de lei de la stat pot începe să acceseze programul începând cu data de 9 septembrie, după cum a declarat președintale Administrației Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică. El a mai spus că lista instalatorilor validați în cadrul acestui program va fi publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu azi, 26 august.
Brezuica a făcut aceste declarații cu ocazia semnării, la sediul Ministerului Mediului, a contractului de finanțare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice, în valoare 536 milioane lei (din Programul Operațional Regional 2014-2020). În total, acest program are la dispoziție 656 de milioane de lei, care asigură finanțarea a 33.000 de instalații fotovoltaice pentru locuințe.
Președintele AFM a declarat că vor putea accesa programul și cei cu ipotecă pe locuință, în condițiile în care apăruse temerea că acest luctru nu va fi posibil.
“Am găsit o soluție,se va finanța și imobilul care are o ipotecă, cu condiția ca în perioada de implementare și monitorizare, care este de șase ani, să nu se schimbe dreptul de proprietate” a spus Brezuică. El a mai precizat că dacă se va schimba proprietarul locuinței, acest lucru constituie o culpă și AFM se va îndrepta împotriva beneficiarului.
Multumim ca ne tineti la curent!