Programul energetic pentru trecerea iernii spune că „în contextul energetic european actual este obligatorie mobilizarea tuturor resurselor energetice disponibile”, și ar putea fi repornite și grupurile pe cărbune închise în această vară, inclusiv pentru a se asigura alimentarea cu energie electrică a Republicii Moldova, dacă e nevoie.
“(…)asigurarea din timp, la nivelul tuturor producătorilor de energie electrică, a cantităților de resurse energetice primare care să asigure alimentarea cu energie electrică a consumului, cât și a rezervelor necesare acoperirii dezechilibrelor generate de subcontractarea pe piețele de energie electrică, de ieșirile accidentale din funcțiune ale grupurilor energetice, disfuncționalitățile generate de condițiile meteorologice deosebite, creșteri ale consumului peste valorile estimate etc., respectiv pentru alimentarea cu energie electrică a Republicii Moldova, dacă situația energetică din zonă o va impune”.
Acesta este un extras din programul energetic pentru iarna următoare elaborat în fiecare an de Ministerul Energiei, iar referirea la ajutorul care ar putea fi dat Republicii Moldova confirmă unele informații din piață potrivt cărora producătorii români vor fi pregătiți să asigure, la nevoie, livrarea de energie electrică spre Republica Moldova la o putere orară de 1.000 MW, la iarnă.
Programul de iarnă, pe care îl veți vedea detaliat la finalul acestui text, vorbește și despre necesitatea ca unele grupuri în termocentrale, care sunt acum în mentenanță, să poată fi disponibile pentru perioada rece și, de asemenea, oferă posibilitatea de a se porni un grup mare cărbune, cel de 330 MW de la Turceni, care a fost închis vara aceasta, dar poate fi pornit prin dispoziție de la Miniterul Energiei. Cităm în continuare:
“disponibilizarea și realizarea lucrărilor de mentenanță la grupurilor energetice în vederea funcționarii în perioada sezonului de iarnă a TA5 – 105 MW și TA6 – 105 MW CET Brazi și TA1 – 50 MW CET Arad”
“în situații de criză energetică regională sau europeană, scoaterea din conservare și utilizarea grupului TA7 Turceni prin activarea prevederii Art. 4, alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările și completările ulterioare”.
Ba mai mult, în calcului producției estimate s-a avut în vedere și celălalt grup de la CE Oltenia, care a fost închis definitiv. Cităm din nou:
“În vederea estimării producției, au fost avute în vedere unitățile de producție existente, cele puse în funcțiune în cursul anului 2023 (231 MW, în principal pe bază de producție din surse regenerabile), precum și grupurile scoase din funcțiune în anul 2023 (2 grupuri de 330 MW ale Societății ”Complexul Energetic Oltenia” S.A.)”
Prognoza de producție și de consum
Dispeceratul Energetic Național (DEN) a elaborat două scenarii, unul moderat și unul pesimist. Ne vom referi în continuare la ultimul, în care a fost prognozată o creștere a consumului la valoarea de 25,1 TWh în perioada noiembrie 2023-martie 2024, cu aproximativ 6 % mai mare decât consumul înregistrat în iarna 2022 – 2023. Potrivit acestuia, în primele trei luni ale intervalulului, consumul de electricitate va fi acoperit și din importuri, iar în celelalte două (februarie și martie), producția internă va fi mai mare decât consumul. Ianuarie ar putea fi luna în care am putea avea nevoie de cele mai mari importuri – aproape 148 GWh, cu mențiunea că datele se pot shimba, în funcție de vreme, de producția din regenerabil și mai ales de consum, dacă se va continua tendința actuală de scădere a consumului, observată în ultimul an și jumătate.
Necesarul de combustibili pentru producătorii de energie electrică și termică pentru trecerea iernii se ridică la 6,5 miliarde de lei.
Puteți vedea programul de iarnă AICI: ANEXA-2-2023-2024-Program-iarna-final-fara-A5