KMG International (Rompetrol) a dat startul unui nou program de instruire pentru studenți și absolvenți de studii superioare în domeniul tehnic, care doresc o carieră în industria energiei. Programul cu o tradițe de 22 de ani a fost lansat în acest an sub o nouă identitate – Together We Grow – Rompetrol Traineeship, potrivit unui comunicat al companiei.
Timp de două luni, Trainee-ii, împreună cu Mentorii lor, vor aprofunda cunoștintele teoretice acumulate în perioada studiilor universitare și își vor dezvolta competențe practice, care să îi ajute la început de carieră.
„Sunt peste 20 de ani în care am reușit, prin angajamentul susținut al companiilor din Grupul nostru, să formăm noile generații de profesioniști pentru o carieră cu foarte multe perspective. Am pornit cu un concept care a gravitat în jurul profesionistului la început de drum, dornic de cunoaștere și am continuat programul, cu noi elemente în fiecare an. În 2023 am lansat programul nostru sub o nouă identitate – Together We Grow – în care toate elementele sunt integrate, de la Trainee, la Mentor, la organizație și comunitatea extinsă Rompetrol”, a declarat Gina Cruceru, Group Human Resources Director – KMG International (Rompetrol).
Din cei 100 de Trainee, 44 provin de la Universitatea „Ovidius” Constanța, 25 de la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, 14 de la Universitatea Maritimă Constanța, 11 de la Universitatea Politehnica București, 5 de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași și unul de la Academia de Studii Economice București.
Companiile care își vor deschide și în acest an porțile pentru instruirea Trainee-ilor sunt Rompetrol Rafinare, Midia Marine Terminal, Rompetrol Quality Control, Rominserv, Rompetrol Well Services și Rompetrol Energy.
“O componentă foarte importantă a programului este reprezentată de modulele practice, dezvoltate cu sprijinul celor peste 70 de Mentori, profesioniști specializați din sectoarele de rafinare, petrochimie, energie, operațiuni specifice la sondă, logistică și utilități. Acestea vor avea loc on-site, în puncte-cheie din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și în zonele de activitate ale Rompetrol Well Services sau Rompetrol Energy”, arată compania.
Pe lângă dezvoltarea competențelor tehnice specifice meseriilor din domeniului energiei, programul de Traineeship va include, pentru al IV-lea an consecutiv, și partea de dezvoltare a competențelor soft. Astfel, participanții vor parcurge programul „Leaders Explore”, în cadrul căruia vor aprofunda competențe precum Comunicare, Lucru în Echipă, Branding Personal, toate fiind transpuse în conceperea și implementarea unui proiect aplicat în comunitate – Community Challenge.
Cei 100 de Trainee vor avea cele două luni de program de formare plătite, iar la finalul lunii septembrie vor primi o certificare de absolvent Together We Grow – Rompetrol Traineeship, cât și o certificare de absolvent al programului de dezvoltare personală, desfășurat împreună cu partenerii de la Fundația Leaders.
KMG International (Rompetrol), a sprijinit, prin programele de formare, pregătirea a peste 1.600 de persoane, o parte dintre acestea regăsindu-se și astăzi în rândul angajaților din companiile membre.
Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai importantă capacitate de rafinare a țițeiului din România și rafinăria Vega Ploiești, singurul producător național de bitum și solvenți ecologici, dar și unica Divizie de Petrochimie din țară.
Rominserv a fost înființată în 2001 prin fuziunea Diviziei de Construcții și Supervizare din cadrul Rompetrol, cu Divizia Mecano-Energetică din cadrul rafinăriei Petromidia și este contractorul general al Grupului KMG International.
Midia Marine Terminal este operatorul lanțului de aprovizionare și stocare țiței al Grupului, inclusiv al terminalului offshore, un sistem proiectat să transfere țiței de la/către navele tip tanc petrolier, cu capacitate cuprinsă între 60.000 TDW și 165.000 TDW.
Rompetrol Quality Control este compania de laboratoare înființată în 2004 în cadrul rafinăriei Petromidia, care oferă toată gama de servicii de analize pentru produse petroliere, factori de mediu, evaluare noxe pe loc de muncă, analiza produselor petrochimice, precum și analize de biocarburanți.
Rompetrol Well Services este una din cele mai importante companii din segmentul de piață specific din România. Cu o experiență de peste 60 de ani, compania oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de țiței și gaze naturale.
Rompetrol Energy este compania responsabilă pentru implementarea proiectului de Cogenerare, una din principalele direcții de investiții susținută de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), în parteneriat cu Ministerul Energiei.