Profitul Rompetrol Well Services crește de peste trei ori în acest an, potrivit bugetului. Posibilă extindere pe piețele externe

Rompetrol Well Services, divizia de servicii a grupului Rompetrol (KMG International), a bugetat pentru acest an un profit net de 8,8 milioane de lei, potrivit datelor prezentate de companie la Bursa de Valori București.

Dat fiind că, pentru anul 2022, compania a obșinut un profit de 2,6 milioane de lei, profitul estimat pentru acest an este de aproape 3,4 ori mai mare.

Veniturile din servicii estimate de Rompetrol Well Services pentru acest an sunt de 63 de milioane de lei, în creștere față de cele 52,3 milioane realizate anul trecut, iar, pentru acest an, compania are proiecte de investiții de circa 1,7 milioane de dolari, care au în vedere în principal “amplul program de modernizare a echipamentelor operaționale necesare desfășurării activității curente”.

Cifrele care ar putea fi în final realizate ar putea fi și mai mari, în condițiile în care compania a bugetat doar veniturile din activități pe piața internă, nu și pe cele din contractele externe, care ar putea fi extinse. Cităm din raport: “Bugetul propus spre aprobare este construit pe baza obiectivelor Companiei pe piața internă și are in vedere 885 de operatiuni de servicii la sondă (mai mare cu 30% față de 2022). Având în vedere stadiul actual al discuțiilor privind extinderea activității în țările din vecinatatea României și din Orientul Mijlociu, în această estimare de activitate nu a fost inclus niciun impact al serviciilor externe”.

Rompetrol Well Services S.A a fost înființată în 1951 ca societate de stat în subordinea Ministerului Petrolului și Chimiei, sub denumirea de “ICOTS – Intreprinderea de Cimentări, Operațiuni și Transporturi Speciale”. Din 1990, compania a devenit societatea comerciala Petros Ploiesti și a fost listata din 1998 la Bursa de Valori Bucuresti. Grupul Rompetrol (KMG International) a preluat în 2000 pachetul majoritar de acțiuni, având în prezent o participație de 73%.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *