Profitul Romgaz la nouă luni a crescut cu 23%, până la 1,15 miliarde de lei

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a raportat o creștere a afacerilor și a profitului în primele nouă luni ale anului

Grupul Romgaz a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2021 o cifră de afaceri de 3.496,5 mil.lei, în creştere cu 19,8%, respectiv 578,1 mil.lei, comparativ cu cea realizată în primele nouă luni din 2020, potrivit datelor financiare trimise Bursei de Valori București.

Profitul net de 1.156,4 mil.lei a fost mai mare cu 22,7%, respectiv 214,4 mil.lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Marjele realizate ale profitului net consolidat (33,07%), EBIT consolidat (37,50%) şi EBITDA consolidat (51,69%) sunt relativ similare cu cele înregistrate în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2020 (32,28%; 36,71% şi respectiv 52,74%) şi arată o menținere a profitabilității grupului, arată Romgaz.

Producţia de gaze naturale realizată în primele 9 luni ale anului 2021 a fost de 3.706,4 mil.mc, fiind cu 15,9%, respectiv 508,7 mil.mc, mai mare decât producţia înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2020.

Cantitatea de energie electrică produsă în primele 9 luni din 2021 a fost de 426,071 GWh, cu 31,04% mai mică (-191,795 GWh) faţă de perioada similară a anului trecut.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *