
Oil Terminal, cel mai mare terminal petrolier al țării, a raportat o reducere a afacerilor și a profitului, în ultima situație destul de severă, în primul trimestru al anului. Volumele de petrol și motorină tranzitate au scăzut semnificativ.
Oil Terminal a raportat în primul trimestru din 2025 venituri din prestarea de servicii de 96,4 milioane de lei, în scădere cu peste 13% față de primele trei luni ale anului trecut, în timp ce profitul net s-a redus cu peste 64%, coborând la doar 10,1 milioane de lei, de la 28,4 milioane, conform datelor publicate de companie la bursă.
Dincolo de unele creșteri ale cheltuielilor, de personal și cu servicii executate de terți, scăderea businessului și a profitului este generată de diminuarea volumelor de țiței și produse petroliere manipulate prin terminal, care, în total, sunt mai mici și față de primul trimestru de anul trecut, și față de bugetul pentru acest an.
Astfel, prin terminal au trecut doar 2,1 milioane de tone de mărfuri, cu peste 300.000 de tone mai puțin față de primele trei luni de anul trecut. Cantitățile de țiței s-au redus cu aproape 170.000 de tone, cele de motorină cu 124.000 de tone, iar cele de produse chimice cu 78.000 de tone. Doar cantitatea de benzină a crescut, de la 120.000 la 185.000 de tone.
Principalii clienți ai Oil Terminal au fost în primul trimestru Lukoil România, OMV Petrom și Oscar, de la care compania a încasat circa 23 de milioane de lei, 18 și, respectiv 16 milioane. Primele două companii operează și rafinării, deci cel mai probabil au importat prin Oil Terminal și petrol și carburanți (România nu își satisface necesarul intern de motorină) iar Oscar este doar comerciant, deci probabil a importat doar carburanți.
Oil Terminal, cu o vechime în domeniu de 125 de ani, ocupă o poziție strategică în Zona Mării Negre, fiind cel mai mare terminal petrolier operator de produse petroliere din portul Constanța, a cărui activitate de bază cuprinde servicii privind primirea, încărcarea, descărcarea țițeiului, produselor petroliere,petrochimice, chimice lichide precum și alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit. Compania este controlată de stat.