Profitul Oil Terminal a crescut cu 58% în primul trimestru

Oil Terminal a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 6,341 milioane lei, cu 58,5% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, care a fost de aproape 4 milioane lei, conform datelor financiare remise, joi, Bursei de Valori Bucureşti și citate de Agerpres.

Ca urmare a depăşirii cu 4,7% a veniturilor totale planificate şi pe seama reducerii cu 2,2% a cheltuielilor totale, în primele trei luni din 2021 societatea a avut un profit brut în sum de 7,359 milioane lei, mai mare cu 3,069 milioane lei, comparativ cu profitul brut aprobat, în sumă de 4,29 milioane lei, se menţionează în raportul transmis BVB.

Cifra de afaceri netă a companiei a fost de 47,828 milioane lei, veniturile au totalizat 48,329 milioane lei, iar cheltuielile 40,97 milioane lei.

La 31 martie 2021, Oil Terminal avea active de 563,221 milioane lei şi datorii de 108,238 milioane lei, din care 25,115 milioane lei datorii curente.

Oil Terminal SA Constanta ocupă o poziţie strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse petroliere pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului.

SC Oil Terminal este una dintre cele mai vechi companii româneşti din industria petrolului. A fost înfiinţată în 1898, parte a celei mai moderne rafinării din Europa la acea vreme, „Steaua Română”.

Societatea a fost înscrisă la cota bursei, categoria I, la data de 30 ianuarie 1998. Acţionarii săi sunt statul român, prin Ministerul Economiei, cu 59,6222% din acţiuni, Dumitrescu Sebastian Valentin, cu 16,7346% şi alţi acţionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *