Profitul Electrica a scăzut cu 27% în primul trimestru din 2021

Electrica SA, unul dintre marile grupuri de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, a înregiustrat un profit în scădere în primul trimestru, pe fondul creșterii cheltuielilor. 

Electrica a înregistrat un profit operațional EBITDA de 199 de milioane de lei, în scădere cu 25 de milioane față de primul trimestru al anului trecut. Profitul net a fost de 58 de milioane de lei, în scădere cu 22 de milioane, potrivit datelor prezentate de companie.

Veniturile operaționale au crescut cu 34 de milioane de lei, la 1,72 miliarde, iar cheltuielile operaționale au crescut cu 57 de milioane, până la 1,65 miliarde.

Volumul de energie electrică distribuită s-a majorat cu 5,4%, în timp ce volumul de energie electrică furnizată pe piață cu amănuntul s-a redus cu 2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

“Intr-un context economic si social atipic, rezultatele inregistrate de Grupul Electrica in primul trimestru din acest an sunt in linie cu bugetul.
Pentru aria de furnizare a energiei electrice, rezultatele din primele trei luni ale anului 2021 trebuie interpretate in contextul liberalizarii complete a pietei de energie, care a dus la o crestere semnificativa a preturilor de achizitie a energiei, corelat cu faptul ca performanta inregistrata in 2020 pe acest segment a fost una exceptionala, provenind si din efectul favorabil al recuperarilor aferente anilor precedenti.
Perioada intensa de schimbari legate de functionalitatea pietei de energie electrica ne-a determinat sa implementam o serie de masuri ce au vizat, in primul rand, optimizarea costurilor pentru clientul final, in paralel cu facilitarea tranzitiei clientilor in piata concurentiala prin simplificarea fluxurilor de contractare.

Pe segmentul de furnizare ne vom concentra, in continuare, pe diversificarea activitatii prin oferte si servicii adaptate nevoilor clientilor, pe eficienta operationala prin procese optimizate de vanzare si de achizitie a energiei electrice si, evident, pe orientarea catre clienti si maximizarea satisfactiei acestora.
Pe aria de distributie, vom pune accent, ca si pana acum, pe realizarea investitiilor, pe eficienta operationala, pe imbunatatirea accesului la retea, precum si a calitatii serviciului, si pe dezvoltarea tehnologiilor de tip smart grid”, a declarat diectorul general al companiei, Corina Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *