Producția de hidrocarburi a OMV Petrom, singurul producător de petrol și gaze din România, a scăzut și în primul trimestru al acestui an, conform datelor companiei.
Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a fost, în primul trimestru al acestui an, de 138.900 barili echivalent petrol (bep)/zi, în scădere uşoară faţă de precedentele trei luni, când a totalizat 140.200 bep/zi, conform datelor preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti.
În perioada similară a anului trecut, producţia de hidrocarburi s-a ridicat la 150.300 bep/zi, deci scăderea an-an a fost de 7%.
Producţia de ţiţei şi condensat a fost, în perioada ianuarie-martie 2021, de 67.200 bep/zi, iar cea de gaze naturale de 71.700 bep/zi. Scăderea an-an a fost de 6% la petrol și de 8,7% la gaze naturale
Volumul total de vânzări hidrocarburi s-a cifrat, în perioada menţionată, la 131.000 bep/zi (141.400 bep/zi în T1 2020), din care vânzări ţiţei şi condensat 69.600 bep/zi şi gaze naturale 61.500 bep/zi.
Vânzările totale de produse rafinate s-au ridicat la 1,15 milioane tone (1,20 milioane tone în T1 2020), iar vânzările de gaze către terţi la 11,65 TWh (16,08 TWh în T1 2020).
Conform estimărilor companiei, producţia netă de energie electrică s-a cifrat în primele trei luni la 1,18 TWh, peste nivelul din T1 2020 (1,12 TWh) și la un nivel similar cu cel din ultimul trimestru al anului 2020.
Grupul austriac OMV, care controlează Petrom, a anunţat, vineri, că producţia sa de hidrocarburi a crescut puternic în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, apropiindu-se de nivelul înregistrat la începutul anului 2019.
În primele trei luni ale acestui an, producţia de hidrocarburi a OMV a crescut până la 495.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 472.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul patru al anului trecut. Comparativ, la începutul anului 2019, producţia de hidrocarburi a grupului OMV a trecut de 500.000 barili echivalent petrol pe zi.
OMV Aktiengesellschaft deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiuni, Fondul Proprietatea 7%, iar 21,4% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.