Producţia de hidrocarburi a Petrom continuă să scădă, în condiţiile creşterii preţului petrolului

Producţia totală de hidrocarburi a OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a scăzut şi în al doilea trimestru al anului, potrivit datelor publicate de companie.

Producţia totală de hidrocarburi a OMV Petrom a fost de 160.000 de barili echivalent petrol (bep), zi în al doilea trimestru al acestui an, în scădere atât faţă de trimestrul precedent (162.000 bep/zi), cât şi faţă de al doilea trimestru al anului trecut (169.000 bep/zi.

Producţia de ţiţei şi condensat a crescut uşor, de la 73 la 74.000 bep/zi, comparativ cu trimestrul anterior, dar nu a putut compensa scăderea producţiei de gaze naturale. Declinul a fost de 3.000 bep/zi, de la 89.000 la 86.000 bep/zi. În comparaţie însă cu acelaşi trimestru al anului trecut, scăderea a fost de 7.000 bep/zi.

Compania a beneficiat însă de un mediu economic favorabil, caracterizat de o creştere a cotaţiilor international ale petrolului. Astfel, cotaţia medie din al doilea trimestru a petrolului Brent a crescut cu 11% faţă de trimestrul anterior (până la 74,4 dolari barilul) şi cu aproape 50% faţă de nivelul din acelaşi trimestru al anului trecut.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârșitul lui martie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *