Producția de gaze a Romgaz, în scădere și în 2023

Romgaz, cel mai mare producător de gaze in România, dar și producător de energie electrică, a raportat o scădere a producției, și de gaze, și de electricitate, în 2023.

Romgaz a raportat un volum preliminat de gaze extrase de aproape 4,79 miliarde de metri cubi în 2023, în scădere cu circa 3% față de producția realizată în 2022.  Declinul producției totale de hidrocarburi a fost doar cu puțin mai redus – 2,9%, pe fondul unei creșteri a producției de condensat.

Astfel, continuă declinul producției, în condițiile în care, în 2022, producția fusese de 4,9 miliarde de metri cubi, cu 1,8% sub cea din 2021.

Producția de energie electrică a centralei vechi de la Iernut a fost de doar 962 GWh în 2023, în scădere cu 13% față de cantitatea generată în 2022 – 1,1 TWh.

Romgaz operează, prin Depogaz, majoritatea covârșitoare a capacității de înmagazinare subterană a gazelor din România. Operațional, s-a injectat mai puțin gaz în 2023 față de 2022, dar s-a extras mai mult. Astfel, volumele extrase din depozite au fost în 2023 de 1,74 miliarde de metri cubi, în creștere cu 1%, iar volumele înmagazinate au fost de 1,9 miliarde de metri cubi, cu 22% mai mici decât în 2022, în ciuda faptului că, anul trecut, România avea înmagazinate pentru iarnă cele mai mari cantități de gaze din istorie,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *