OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a anunțat pentru al treilea trimestru al acestui an o scădere a producției de hidrocarburi, mai ales de gaze.
Producția de gaze a Petrom a fost de 61.900 de barili echivalent petrol (bep) pe zi, în al treilea trimestru din 2021, cu 10% sub nivelul din trimestrul anterior și cu aproape 15% sub nivelul consemnat în al treilea trimestru din 2020 (72.500 bep/zi).
Este adevărat că, pe lângă declinul accentuat al zăcămintelor, compania a avut și unele lucrări de mentenanță care au contribuit la diminuarea volumelor extrase.
În aceste condiții, vânzările de gaze naturale ale companiei au scăzut simțitor, chiar în condițiile în care prețurile gazelor au explodat și afacerea de vânzare a propriului gaz este extrem de profitabilă. Compania a vândut în al treilea trimestru către terți 8,17 TWh de gaze, în scădere atât față de trimestrul anterior (9,57 TWh), cât și față de trimestrul echivalent din 2020 (9,28).
Creștere pe carburanți și energie electrică
Compania a produs mai multă energie electrică însă. Centrala pe gaze în ciclu combinat de la Brazi a avut o producție de energie electrică de 1,37 TWh în al treilea trimestru al anului, mult peste ce a fost în trimestru precedent (0,69 TWh) și peste nivelul din al treilea trimestru din 2020 – 1,30 TWh.
Petrom a profitat și de situația din piața petrolieră, unde prețurile au crescut, atât la țiței cât și la produse petroliere. Beneficiind de o disponibilitate totală a rafinăriei de la Brazi, care a avut o rată de utilizare de 100% în al treilea trimestru al anului, compania a vândut 1,5 milioane de tone de produse rafinate (preponderent carburanți). Volumul este cu 24% peste cel din trimestrul precedent și cu peste 11% față de trimestrul echivalent din 2020.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârșitul lui martie 2021, sub două branduri, OMV și Petrom.