Producția de gaze a OMV Petrom, al doilea producător al țării, va scădea și în acest an, dar mai puțin comparativ cu declinul accentuat din 2021, potrivit estimărilor oficialilor companiei.
“7%”. Acesta a fost răspunsul scurt al Christinei Verchere, CEO al OMV Petrom, întrebată la cât estimează scăderea producției de gaze a companiei în acest an comparativ cu 2021.
“Dacă ne uităm la producția de gaz a OMV Petrom, majoritatea este onshore, deși avem și ceva offshore. Zăcămintele onshore sunt vechi, au servit România foarte bine, dar producția este în declin. Ne așteptăm la o scădere a producției de gaz de 7% în 2022 comparativ cu 2021. De aceea contează atât de mult dezvoltarea Neptun Deep, deoarece va susține securitatea energetică a României și va inversa acest trend cu privire la producția de gaz”, a spus Verchere.
Anul trecut, producția de gaze a Petrom a scăzut cu 12% comparativ cu anul 2020, după o scădere dramatică, de circa 14,5% în ultimul trimestru al anului, comparativ cu ultimul trimestru din 2020. Astfel, extracția de gaze a Petrom a coborât sub nivelul de 4 miliarde de metri cubi de gaze, până la circa 3,7 miliarde, cel mai mic nivel, cel mai mic nivel din istoria companiei. La acest lucru au contribuit și investițiile mai mici din anul precedent, generate de prețurile mici la gaze.
Compania își propune însă să investească în acest an circa 2,6 miliarde de lei în segmentul de explorare și producție.
Prezentă la Zf Power summit, Verchere a reiterat dorința companiei de modificare a prevederilor legii offshore, fără da care decizia finală de investiție în extracția gazelor din perimetrul offshore Neptun Deep, cu rezerve totale estimate la 100 de miliarde de metri cubi, nu poate fi luată. Iar ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezent la același eveniment, a repetat că modificarea legii va fi operată în cursul acestei sesiuni parlamentare.
Citește și: