Producţia de gaze a OMV Petrom a fost mai mică cu 14,5% în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2020, ajungând la 62.400 barili echivalent petrol pe zi (bep/zi), potrivit unui raport remis de companie, joi, Bursei de Valori Bucureşti, citat de Agerpres.
Comparativ cu trimestrul al treilea din 2021, producţia în trimestrul al patrulea din 2021 a fost în uşoară creştere de la 61.900 bep/zi.
Vânzările de gaze către terți au crescut de la 8,17 TWh în trimestrul al treilea la 9,03 TWh în ultimul trimestru al anului. Ele sunt însă cu 1,59 TWh mai mici decât cele din aceeași perioadă din 2020.
Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Reprezentanţii companiei au explicat, în trecut, că scăderea producţiei de la an la an vine ca urmare a declinului natural accentuat al zăcămintelor, majoritatea fiind mature.
Producţia totală de hidrocarburi a scăzut cu 12,5%, până la 122.200 bep/zi, iar producţia de ţiţei, cu 11%, până la 59.800 bep/zi.
Totodată, rata de utilizare a rafinăriei a fost de 101%, iar marja de rafinare, 7,52%.