
Consumul final de energie electrică a înregistrat un avans de 1,3%, dar producția a scăzut cu 10%, în primele cinci luni ale anului, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Importurile de energie au crescut cu 67%
Producţia de energie electrică a fost în primele cinci luni ale anului cu 10% mai mică decât în perioada similară din 2024, consemnându-se doar 21 TWh, cu 2,2 TWh mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor INS.
Din totalul de 21.009 mil. kWh, o treime a fost asigurată de termocentrale, 25% de hidrocentrale, 22% de centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, 12% din parcurile eoliene şi 7,7% din centrale fotovoltaice, inclusiv prosumatorii.
Comparativ cu ianuarie-mai 2024, în acest an producţia din hidrocentrale s-a diminuat cu aproape 30% (s-au produs doar 5,17 TWh), iar cea din centralele eoliene cu 15%. Producția de energie din surse termo a rămas constantă, iar cea a centralei nucleare a scăzut cu 1,6%. Parcurile solare au produs cu 32% mai mult decât anul trecut, pe fondul noilor instalări, ajungând la 1,6 TWh.
Consumul final de energie electrică a crescut în această perioadă cu 1,3%, pe fondul unei creșteru substanțiale, de 5,7%, a consumului populației.
În aceste condiții, exporturile au crescut cu 15%, la 5,7 TWh, dar importurile au crescut mult mai mult, cu 67%, ajungând la 7,8 TWh, potrivit datelor INS