Probele la centrala electrică nouă de la Iernut vor dura 3-6 luni, centrala de 430 MW ar putea fi pusă în operare în două etape

Centrala pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, cea mai aștepată investiție din energie a momentului, va intra în probe care se vor întinde pe trei-șase-luni începând această toamnă, după care se va decide cum va debuta operarea comercială, la întreaga capacitate instalată sau în două etape.

“Am estimat o perioadă de teste între 3 și maximum 6 luni. Pornirea centralei va avea loc în această toamnă, deci teoretic putem atinge acest obiectiv (debutul producției de energie electrică în luna decembrie – n.red.)”, a spus directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, răspunzând la o întrebare în cadrul conferinței cu analiștii.

El a explicat că testele vor arăta tot ce trebuie despre cum vor funcționa echipamentele centralei în condiții reale.

iernut romgaz popescu“Toată lumea – și echipa noastră, și cea a Duro Felguera – a respectat exact indicațiile producătorului, sunt acum la fașa locului și cei de la General Electric (producătorul turbinelor – n.red.), ajută echipa noastră, dar până când nu pornim și nu creștem presiunea, nu putem ști exact. După ce se finalizează construcția, și se termină lucrările pe partea mecanică și electrică, spre finalul acestei toamne, testele ne vor spune exact când va fi operațională centrala”, a explicat șeful Romgaz.

El a mai explicat și că, momentan, compania nu a contractat energia care va fi produsă în noua centrală – a amintit și că ea va funcționa și în piața de echilibrare, totul depinzând de rezultatele probelor. “În studiul de fezabilitate, o parte din producție ar fi urmat să fie vândută pe contracte bilaterale, o parte din energie pe piața de echilibrare și, desigur, în piața spot. Dar piața s-a mai schimbat de atunci, studiul de fezabilitate a fost realizat cu mult timp în urmă și vom vedea cum vom aloca producția, în funcție de evoluția pieței spot, a pieței de echilibrare și a apetitului clienților pentru contracte bilaterale”, a mai spus Răzvan Popescu.

215 MW acum, 215 MW puțin mai târziu

El a mai fost întrebat și despre posibilitatea obținerii unui factor de capacitate de 80%, și a spus că totul e posibil. “Da, de ce nu? Testele vor dura între trei și șase luni, iar când le vom face, vom fi în piața spot. Când vom face pornirea și vom vedea cum funcționează centrala în condițiile creșterii presiunii, și vom ști și cum o punem în operare – dacă va fi în două etape, așa cum ne gândim acum, cu 215 MW acum și 215 MW puțin mai târziu – vom ști și cum să acționăm în piață. Nu vrem să mergem în piață și să contractăm cantități de energie înainte”, a spus Răzvan Popescu.

“Progresul total al execuției investiției reprezentând „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, la finalul lunii iulie 2024, (progres compus din execuția Contractului Inițial de Lucrări + execuția Noului Contract de Lucrări) este de aproximativ 91%”, arată Romgaz în ultimul său raport cu rezultatele financiare.

Compania a transmis că există  “întârzieri în execuția lucrărilor cauzate de faptul că resursele implicate de antreprenor reprezintă un procent estimat de 70% din cele asumate prin Programul de Execuție transmis prin ofertă” și a vorbit despre nevoia de “organizare şi mobilizare exceptională a executantului (DURO FELGUERA) în şantier” și “ implementarea eficientă a Planului privind accelerarea ritmului de progres al lucrărilor pentru punerea în funcțiune a CCGT Iernut la data asumată prin contractul de lucrări”.

Noul termen de finalizare a centralei în ciclu combinat pe gaze de la Iernut este decembrie 2024, după o întârziere de patru ani a acestui proiect.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.

După mai multe dispute, un contract nou de lucrări pentru finalizarea centralei a fost semnat la finalul lunii martie a anului trecut, cu același antreprenor spaniol Duro Felguera. Termenul asumat în contract este finalul acestui an. Lucrările au re-început efectiv în august 2023.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur. Finanţarea este asigurată parțial din Planul Naţional de Investiţii.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *