“Probabil vom avea cea mai mică producţie din ultimii zece ani” – Bogdan Badea, directorul Hidroelectrica

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie al României, ar putea raporta în acest an cea mai mică producţie de energie din ultimii zece ani, din cauza secetei, a declarat joi,Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, la conferința “Focus Energetic”.

”Din punct de vedere meteorologic, urmărim şi noi toate prognozele. Acestea s-au updatat la sfârşitul lunii octombrie, se înscriu într-un tipar care nu pot să spun că ne bucură foarte tare, dar cu care ne-am obişnuit în ultimii ani de zile, de a avea ierni mult mai secetoase decât eram obişnuiţi.

Din această perspectivă, uitându-ne la rezervele pe care le avem în acest moment în marile acumulări şi din punct de vedere al tiparului cu care ne confruntăm în această perioadă, aş putea spune că este aproape identic cu ceea ce a însemnat perioada toamnă-iarnă a anului 2018. Cu menţiunea că anul 2018, în prima parte a anului a fost un an cu precipitaţii excedentare, însă în a doua parte a anului ne-am confruntat cu o iarnă extrem de secetoasă, astfel încât ceea ce am constatat doin punct de vedere al rezervei în lacuri ne aflăm undeva la 2,1 TWh, ceea ce corespunde pentru această perioadă cam cu aveam la nivelul anului 2018”, a declarat joi, în cadrul conferinţei Focus Energetic, Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

”Anul acesta a fost un an secetos şi în prima parte a anului, este un an care probabil că se înscrie în categoria anilor secetoşi. Probabil că, din punct de vedere al producţiei din ultimii zece ani de zile, probabil va fi cea mai mică producţie din ultimii zece ani de zile. Nu este nici cel mai bun, dar nici cel mai rău an din istoria Hidroelectrica”, a mai spus Badea.

El a spus că Hidroelectrica este pregătită pentru iarnă, dar trecerea cu bine peste sezonul rece depinde, pe lângă condițiile meteo, și de “disponibilitatea tuturor grupurilor importante care contribuie la asigurarea securităţii şi stabilităţii sistemului energetic”.

“Nu cred că sunt motive de îngrijorare. Trebuie să fim mai atenţi ca în alţi ani cu ce înseamnă consumul de energie electrică, aţi văzut ce se întâmplă nu numai în România, ci în toată Europa, trebuie să fim mai cumpătaţi, mai atenţi şi sunt convins că vom trece cu bine şi această iarnă, la fel ca în toţi ceilalţi ani”, a conchis șeful Hidroelectrica.

În primele șase luni ale anului, Hidroelectrica a avut o producție de doar 7,1 TWh de energie electrică, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și:

Semnal de alarmă? Hidroelectrica are cea mai puțină apă în lacuri din ultimii patru ani pe vremea asta. Și e obligată să folosească din ea acum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *