mn

Primul vapor cu LNG din Australia a fost livrat de Woodside în Europa

Woodside Energy Group, cel mai mare producător independent de gaze din Australia, a anunţat luni că a expediat pentru prima dată spre Europa o navă cu gaze naturale lichefiate (GNL) din zăcământul australian North West Shelf, încărcătura urmând să ajute grupul german Uniper să compenseze livrările pierdute din Rusia, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Încărcătura de 75.000 de tone, echivalentul a 100 de milioane de metri cubi de gaze, a fost livrată în 27 noiembrie companiei Uniper Global Commodities SE la terminalul din Maasvlakte, a informat luni Woodside.

Aproape toate gazele naturale lichefiate din Australia sunt exportate în Asia şi foarte rar în America de Sud. În august, în contextul eforturilor Europei de a înlocui gazele importate din Rusia, au început discuţiile privind livrările de GNL din Australia.

„Continuăm să lucrăm la asigurarea livrărilor de gaze atât de necesare Europei din surse de încredere, cum ar fi Australia, şi prin urmare să ajutăm la întărirea siguranţei aprovizionării în timpul crizei declanşate de invadarea Ucrainei de către Rusia”, a afirmat directorul diviziei de GNL a Uniper, Andreas Gemballa, într-o declaraţie comună cu Woodside.

Recent, directorul general al Woodside, Meg O’Neill, declara că se aşteaptă ca preţul gazelor naturale lichefiate să rămână ridicat în următorii ani, în urma ajustărilor de pe piaţă provocate de întreruperile în aprovizionare, în contextul sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.

„În urma invaziei, vedem că lumea încearcă să renunţe la hidrocarburile din Rusia, ceea ce înseamnă că cererea de gaze naturale lichefiate din locuri ca Australia este în creştere”, a afirmat O’Neill.

„Ne aşteptăm ca preţurile să rămână la un nivel ridicat anul viitor, poate şi în următorii ani, în condiţiile în care lumea încearcă să reechilibreze livrarea şi furnizarea de gaze”, a explicat O’Neill.

Piaţa globală a gazelor naturale lichefiate era deja sub presiune înaintea invaziei, din cauza lipsei investiţiilor din ultimii ani, a explicat şeful Woodside.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *