Danemarca a inaugurat miercuri un depozit de stocare a dioxidului de carbon – primul din lume care depozitează CO2 importat din străinătate -, amenajat în Marea Nordului la adâncimea de 1.800 de metri şi considerat un instrument esenţial pentru încetinirea procesului de încălzire a climei globale, informează AFP, citată de Agerpres.
Paradox: acest „cimitir” de CO2 se află pe locul unui fost zăcământ de petrol, care a contribuit la emisiile de gaze cu efect de seră.
Coordonat de gigantul german din industria chimică Ineos şi de grupul energetic german Wintershall Dea, proiectul „Greensand” ar trebui să permită stocarea în 2030 a până la 8 milioane de tone de CO2 pe an, echivalentul a 1,5% din emisiile din Franţa.
În cadrul etapei-pilot, proiectul a fost inaugurat miercuri la Esbjerg de prinţul moştenitor Frederik al Danemarcei.
Încă şovăitoare şi foarte costisitoare, procedura de captare şi de stocare a carbonului („CCS”) constă în extragerea şi înmagazinarea CO2-ului, principalul vinovat pentru încălzirea planetei noastre.
Peste 200 de proiecte de acest tip sunt în prezent operaţionale sau în curs de dezvoltare la nivel mondial.
Particularitatea Greensand: spre deosebire de siturile deja existente care „sechestrează” CO2-ul emis de instalaţii industriale învecinate, proiectul danez aduce carbonul de la mare distanţă.
Adus pe mare către platforma Nini West, amplasată la graniţa cu apele norvegiene, gazul este transferat apoi într-un rezervor situat la adâncimea de 1,8 kilometri.
Pentru autorităţile daneze, care doresc să atingă neutralitatea carbonului în 2045, acesta este „un instrument indispensabil din cutia noastră de unelte climatice”.
„Întrucât subsolul nostru are un potenţial de stocare mult mai mare decât propriile emisii, suntem în măsură să stocăm şi carbonul provenit din alte ţări”, a declarat ministrul danez pentru Climă şi Energie, Lars Aagaard.
Atuurile Mării Nordului
Marea Nordului este o regiune propice pentru depozitare, întrucât găzduieşte numeroase gazoducte şi rezervoare geologice golite după decenii de exploatări petroliere şi gaziere.
„Zăcămintele epuizate de petrol şi de gaz prezintă numeroase avantaje, pentru că ele sunt bine documentate şi există deja infrastructuri care pot, foarte probabil, să fie reutilizate”, a explicat Morten Jeppesen, directorul Centrului de Tehnologii Offshore din cadrul Universităţii Tehnologice din Danemarca (DTU).
În apropiere de Greensand, gigantul francez TotalEnergies va explora potenţialul de depozitare la peste 2 kilometri sub fundul mării, cu obiectivul de a capta anual 5 milioane de tone de CO2 în jurul anului 2030.
Pionier al CCS, Norvegia vecină va primi peste câţiva ani mai multe tone de CO2 lichefiat, provenit de pe „Bătrânul continent”.
Această ţară, principalul producător de hidrocarburi din Europa Occidentală, deţine totodată cel mai mare potenţial de stocare a CO2-ului de pe continentul european.
Soluţie perfectibilă
Cantităţile stocate rămân însă mici în raport cu emisiile.
Potrivit Agenţiei Europene de Mediu, Uniunea Europeană a emis 3,7 miliarde de tone de gaze cu efect de seră în 2020, un an în care activităţile economice şi umane au fost totuşi afectate de pandemia de COVID-19.
Mult timp percepută ca o soluţie tehnică complicată, costisitoare şi cu utilitate marginală, CCS este considerată în prezent necesară atât de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC), cât şi de Agenţia internaţională pentru energie.
Cu toate acestea, CCS nu este o soluţie miraculoasă.
Mare consumator de energie, procesul de captare şi de stocare a CO2-ului emite el însuşi echivalentul a 21% din gazul capturat, potrivit unui think-tank australian, IEEFA.
Iar tehnica în sine nu este lipsită de riscuri, previne acelaşi grup de experţi, citând riscul unor scurgeri de gaze cu consecinţe catastrofale.
„CCS nu trebuie să fie utilizat pentru a menţine nivelul actual al producţiei de CO2, ci este necesar pentru a limita CO2-ul din atmosferă”, a declarat Morten Jeppesen.
„Costul generat de stocarea carbonului trebuie redus şi mai mult pentru ca CCS să devină o soluţie durabilă de atenuare, pe măsură ce industria de profil va deveni mai matură”, a adăugat cercetătorul danez.
În rândul activiştilor care militează pentru protejarea mediului, noua tehnologie a generat păreri împărţite.
„Ea nu reglează problema şi prelungeşte structurile care sunt dăunătoare”, a criticat Helene Hagel, directoarea departamentului pentru energie din cadrul Greenpeace Danemark.
„Metoda nu schimbă obiceiurile noastre mortale. Dacă Danemarca vrea cu adevărat să îşi reducă emisiile, atunci trebuie să se concentreze pe sectoarele care produc cantităţi mari, precum agricultura şi transporturile”, a adăugat ea.
