Prime și adaosuri salariale de 29 de milioane de lei la Transelectrica, considerate nelegale de Curtea de Conturi. Au fost sesizate organele de urmărire penală

Curtea de Conturi a României a sesizat autorităţile de urmărire penală în cazul CNTEE Transelectrica SA după ce, în urma unui audit, instituţia a descoperit prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28,99 milioane de lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin Contractul de muncă, dar şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii, potrivit Agerpres.

„Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin Contractul colectiv de muncă. Aceasta este una dintre principalele concluzii rezultate ca urmare a misiunii de audit de conformitate, derulată în perioada 2023-2024 la CNTEE Transelectrica SA, al cărei obiectiv a fost verificarea modului în care salarizarea şi acordarea altor drepturi personalului companiei, precum şi contractarea şi derularea contractelor de investiţii, sunt în conformitate cu legislaţia, normele şi reglementările relevante care au fost în vigoare în perioada 2020-2022.

Astfel, pentru perioada auditată, auditorii publici externi au identificat: prime cu caracter special în sumă de 12.073.272 lei, fără a se face dovada evaluării performanţelor individuale profesionale ale personalului şi fără a fi menţionate acţiunile cu impact major realizate de fiecare dintre salariaţi în desfăşurarea activităţilor derulate în cadrul entităţii; adaosuri salariale în sumă de 16.917.168 lei (8.410 lei/salariat), fără a fi menţionat scopul acordării lor, sărbătoarea legală sau evenimentul special, aşa cum prevede Contractul Colectiv de Muncă”, se arată într-un comunicat al Curţii de Conturi.

Totodată, raportul relevă deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii, niciun contract de lucrări cuprins în eşantionul verificat nefiind realizat la termenele iniţiale prevăzute, fapt ce a condus şi poate conduce, în unele cazuri, la ajustări ale preţului contractelor ca urmare a conjuncturii economice din ultimii ani, precum şi la neimplementarea proiectelor de investiţii în termene optime în condiţiile tranziţiei energetice, subliniază instituţia de audit.

Deficienţele identificate în derularea proiectelor de investiţii se referă, în principal, la: prelungirea perioadei de execuţie pe motiv de forţă majoră, în condiţiile în care, pe perioada producerii acestora, executarea contractului nu a fost sistată; necalcularea penalităţilor de întârziere pentru nerealizarea lucrărilor la termen, precum şi efectuarea de plăţi pentru bunuri şi servicii care nu au fost integral executate; nerecuperarea avansurilor acordate executantului, în condiţiile în care contractul a fost denunţat de acesta; nerespectarea reglementărilor legale privind ajustarea preţului contractului de lucrări, prin determinarea ajustării în alte condiţii decât cele legale.

„Pentru remedierea tuturor abaterilor constatate, prin Scrisoarea către management nr. 6001/23.01.2025, Curtea de Conturi a transmis entităţii verificate recomandări pentru remedierea acestora, inclusiv de stabilire şi recuperare a prejudiciilor constatate, până la data de 30.04.2025.
Ca urmare a neregulilor constatate, prin Hotărârea Plenului nr. 78/31.01.2025, Curtea de Conturi a României a aprobat sesizarea organelor de urmărire penală competente în cazul CNTEE Transelectrica SA”, se mai precizează în comunicat.

În context, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României, a anunţat că, prin Hotărârea Plenului nr. 586/05.06.2025, Curtea de Conturi a României a decis publicarea rapoartelor de audit care conţin constatări ce au stat la baza aprobării sesizării organelor de urmărire penală.

1 Comment

  1. Raportul nu are nicio valoare probatorie în instanță. Unele adaosuri nu se pot recupera pt că sunt prescrise. CC nu avea voie Cf legii sale sa verifice chestii prescrise, însă că întotdeauna abuzează.
    Adaosuri și prime au fost acordate si la alte companii, iar instanțele au desființat rapoartele CCR și au dat dreptate celor care le-au acordat. . Ar trebui ca CCR sa publice și soluțiile instanțelor prin care se constată legalitatea primelor și adaosurilor. Asta ca să nu pară un abuz de autoritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *