Distribuitorii de energie electrică cărora li se cere extinderea reţelei trebuie, în anumite condiţii, să ofere celor care doresc branşarea la reţea şi soluţia alimentării cu energie electrică din surse regenerabile, cu soluţii de stocare incluse.
ANRE a publicat recent un Ordin referitor la “aprobarea metodologiei pentru evaluarea condiţiilor de finanţare a investiţiilor pentru electrificarea localităţilor ori pentru extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice”.
Metodologia arată în ce condiţii pot extinde operatorii de distribuţie reţelele electrice şi mai ales cum se co-finanţează de către solicitanţi (autorităţi publice şi persoane fizice/juridice) costurile cu extinderea reţelelor, dacă operatorii de distribuţie demonstrează că aceste extinderi (sau electrificări) nu sunt justificabile din punct de vedere al eficienţiei economice.
Intreresant este că, pentru racordări la distanţă mare faţă de reţeaua actuală, cerute de autorităţile publice care au solicitat extinderea, distribuitorii trebuie să ofere, în studiul de fezabilitate, şi o soluţie alternativă: regenerabile cu stocare.
“Operatorul de distribuţie concesionar analizează în cadrul studiului de fezabilitate şi o variantă alternativă de alimentare cu energie electrică bazată pe surse regenerabile, cu posibilitatea stocării energiei electrice, determinând indicatorii de performanţă a alimentării cu energie electrică în această variantă (continuitate, siguranţă în alimentare, etc) numai în situaţia în care extinederea de reţea/electrificarea are în vedere localităţi sau zone electrificate sau izolate, aflate la mai mult de 3 km de reţeaua de medie tensiune existentă” scrie în Ordin.
Distribuitorii nu sunt obligaţi să facă lucrarea.
“Operatorul de distribuţie concesionar nu are obligaţia executării lucrării prevăzute prin soluţia alternativă, urmând ca aceasta să fie finanţată de către autoritatea publică şi realizată cu respectarea prevederilor legale îm vigoare”. “După realizarea alimentării cu energie electrică în soluţia alternativă (…) la solicitarea autorităţii publice, operatorul de distribuţie concesionar poate prelua în folosinţă reţeaua electrică de distribuţie, prin contract de comodat”, se mai arată în Ordin.