
Un specialist din Statele Unite arată că marea problemă este acum legată de degradarea instalațiilor fotovoltaice instalate în trecut care nu funcționează în niciun caz așa cum a promis industria. Motive sunt mai multe, iar recondiționarea sau upgdaradea acelor instalații – cele care nu trebuie dezafectate – va fi o mare problemă.
Cesar Barbosa este specialist în decomissioning și repower pentru sisteme fotovoltaice în Statele Unite. Fost angajat al SunPower Corp încă din 2012, acum cinci ani a fondat propria sa companie, NuLife Power, care se ocupă cu mentanța, repower-ingul sau, unde nu se mai poate, dezafectarea sistemelor fotovoltaice și are la activ, în această perioadă 40 de sisteme fotovoltaice comerciale instalate sau upgradate. Deși industria este preocupată mereu de creșterea capacității instalate, de al an la an, el spune că febra instalărilor din trecut începe să își arate efectele – sistemele fotovoltaice din SUA se degradează mult mai repede decât se estimase: “următoarea frontieră a energiei solare — nu în instalarea următorilor 100GW, ci în salvarea primilor 100GW”
Iată ce a scris Cesar Barbosa pe LinkedIn, integral:
O predicție îndrăzneață pe care nimeni nu vrea să o audă: Jumătate dintre sistemele solare comerciale instalate înainte de 2016 vor funcționa sub așteptări sau nu vor mai funcționa deloc până în 2030.
Industria solară este obsedată de viitor.
Panouri de ultimă generație (mai mare înseamnă mai bine). Baterii elegante. Previziuni amețitoare pentru noile instalări
Dar iată realitatea pe care nu ne permitem să o ignorăm: o criză tăcută se derulează pe acoperișurile din toată America — o criză cu care mă confrunt direct din 2012, când am început să călătoresc prin țară cu SunPower pentru a rezolva unele dintre cele mai grave defecțiuni ale sistemelor fotovoltaice.
În toată țara, zeci de mii de sisteme solare de acoperiș — cândva văzute ca simbolul revoluției energiei curate — se degradează tăcut. Nu pentru că tehnologia a eșuat, ci pentru că industria a făcut-o. Ne-am grăbit să instalăm. Am făcut compromisuri. Am promis 25 de ani de performanță… și am livrat sisteme care nu rezistă nici 10 ani.
Iată ce le distruge:
Invertoarele cedează — multe sunt deja ieșite din garanție și nu mai există înlocuiri disponibile.
Cablajul și infrastructura electrică nu au fost proiectate pentru o expunere de 25+ ani.
Calitatea instalării? Mai bine să nu vorbim — o armată de echipe slab instruite a susținut boom-ul, iar acum plătim prețul.
Mentenanță? Nu a existat niciun plan. Doar un contract, o strângere de mână și speranța că totul va funcționa.
Aceasta nu este doar o problemă inginerească — este una financiară. Activele care nu funcționează la parametri optimi generează mai puține venituri decât s-a estimat, crescând în același timp riscul de defecțiuni electrice, incendii și cereri de despăgubire.
Și partea cea mai gravă: aproape nimeni nu este pregătit să facă față acestui val de defecțiuni. Administratorii de active, proprietarii de facilități și chiar contractorii EPC descoperă că modernizarea, remedierea sau dezafectarea sunt mult mai complicate și costisitoare decât se așteptau.
Aici se află următoarea frontieră a energiei solare — nu în instalarea următorilor 100GW, ci în salvarea primilor 100GW.
Revitalizare. Modernizare. Planificare responsabilă pentru sfârșitul duratei de viață. Întrebarea nu este dacă vine. Ci dacă avem curajul să o înfruntăm. Vom continua să vindem visul sau vom curăța în sfârșit mizeria pe care am lăsat-o în urmă?
La nivel global este instalată o capacitate de 1.865.000 MW în solar, potrivit datelor IRENA pentru finalul lui 2024.
Haideti ca sunteți simpatici… preluați un neica- nimeni din SUA si nici măcar nu va obosiți sa traduceți corect in romana niște expresii sau termeni tehnici – pt.. .ca … deh.. .este greu… si veniți cu un titlu – bomba cu niște idei ale unui nefericit… care se ocupa cu mentenanța si revigorarea sistemelor fotovoltaice montate din 2012 care spune ca … nu vor rezista pana in 2030. In primul rand ce nu spune neica – nimeni acela este ca panourile fabricate in 2010 spre exemplu erau cu alta tehnologie si alt randament. Adica… individul care se ocupa cu mentenanța, ce-ati vrea sa va zică? In alta ordine de idei… ce are foto cu incendiu cu degradarea panourilor fotovoltaice in timp ??? si va dau o informație… după primul an, degradarea panourilor fotovoltaice moderne este de 0,4% pe an – cifra rezultată nu din păreri de neica – nimeni ci de teste de îmbătrânire si stress făcute in laboratoare. Mai ușor cu chestiuni la care nu va pricepeți pe viitor va rog …
Buna ziua ,la noi in Romania asta nu are importanta pentru că noi ne-am apucat tirziu de fotovoltaice ,la noi că la nimeni totul este pe dos .ANRE trebuie desființat ,de acolo se strica tot adoptați legislația comunitară și .se așază lucrurile.Au trecut 5ani și nu se pot amortiza investițiile cste un balamuc.
Energia curată este dușmanul băieților deștepți din energie.Si sunt multi…
Din ce spune „specialistul” se trage usor concluzia ca este un habarnist. „Invertoarele cedează — multe sunt deja ieșite din garanție și nu mai există înlocuiri disponibile”. Un invertor defect poate fi inlocuit cu orice alt invertor identic sau mai bun la parametrii tehnici de pe piata. Sa cauti a inlocui dupa 10 ani un invertor cu acelasi model, este o idiotenie. „Cablajul și infrastructura electrică nu au fost proiectate pentru o expunere de 25+ ani”. Cablurile solare sunt special concepute sa reziste la expunere solara directa fara degadari. Probabil el o fi folosit la instalari cabluri electrice obisnuite. „Mentenanță? Nu a existat niciun plan. Doar un contract, o strângere de mână și speranța că totul va funcționa” Un sistem solar nu este un dispozitiv mecanic cu piese in miscare sa aiba in componenta piese care se uzeaza si necesita inlocuiri. In afara de a curata de praf si mizerie panourile, nu ai ce mentenanta sa faci. Am prin curte cateva panouri fotovoltaice SH, fabricate de peste 25 de ani si functioneaza bine mersi. Acel „specialist” habarnist ii recomand sa citeasca aici: https://www.eldiario24.com/en/solar-panels-switzerland-years/6208/#:~:text=Although%20the%20TISO%E2%80%9010%20%28TIcino%20SOlare%29%20PV%20system%20only,been%20doing%20its%20job%20for%20almost%2040%20decades.