Preţurile la gaze ar putea creşte, din iulie. Avem cel mai ieftin gaz din Europa

Solicitările distribuitorilor privind creşterea tarifelor la gazele naturale vor fi analizate până în data de 30 iunie 2013 şi apoi se va stabili dacă acestea vor fi sau nu majorate, a declarat, miercuri, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
‘Este o solicitare de care am luat notă. În cadrul ANRE funcţionează o comisie ce analizează toate solicitările privind modificarea unor taxe şi tarife. Până în 30 iunie se va face o evaluare a acestei solicitări, după care vom decide dacă e cazul sau nu să creştem tarifele aşa cum cer dânşii. Vom aproba această majorare în condiţiile în care se va constata că există cheltuieli suplimentare care au fost făcute după un principiu clar, acela că aceste cheltuieli trebuie să fie corect făcute, prudent făcute, în scopul asigurării unor servicii mai bune pentru consumatorul final. Este vorba despre preluarea unor costuri directe pe care furnizorul sau distribuitorul a fost obligat să le facă în scopul asigurării siguranţei în aprovizionare’, a afirmat Havrileţ, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că solicitarea a fost făcută în condiţiile în care urmează cea de-a treia perioadă de reglementare, iar operatorii din domeniu cer recunoaşterea unor costuri care nu au fost prevăzute în tarifele anterioare.

‘Ei solicită în acest moment pentru că am început o nouă perioadă de reglementare, în primul an de aplicare a tarifelor pentru aşa-numita perioadă a treia de reglementare. Din acest motiv, dânşii au venit la noi cu aceste solicitări. S-a terminat perioada a doua de reglementare, care s-a întins pe cinci ani şi în care au înregistrat nişte costuri ce nu ar fi fost prevăzute în tarifele anterioare. Noi verificăm şi până în 30 iunie o să ştim exact dacă cererile lor sunt conforme cu realitatea sau nu. Există cereri de la toţi cei aproximativ 40 de distribuitori, dintre care cei mai importanţi sunt E.ON şi Gaz de France. Aceştia cer ca, odată terminată a doua perioadă de reglementare, în 2012, să le reconsiderăm anumite cheltuieli pe care le-au făcut în afara tarifelor ce le-au fost aprobate pentru perioada 2008-2012. În 2013 începe perioada a treia de reglementare şi, atunci, ca să nu intrăm cu anumite venituri considerate de ei dar încă neaprobate de noi, vom începe procedura de verificare clară şi precisă a tuturor solicitărilor, pentru a nu face o presiune în plus pe preţul final’, a menţionat preşedintele ANRE.

E.ON România solicită o majorare cu 10% a tarifului de distribuţie a gazelor, care ar însemna o creştere de 3% a preţului final, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Frank Hajdinjak, directorul general al companiei.

Cele mai mici preţuri la gaze din Europa

Potrivit ultimelor date Eurostat, consumatorii români plătesc, nominal, cele mai mici preţuri la gaze din Europa. În termeni absoluţi, gospodăriile din România plătesc pentru gaz chiar cel mai mic preţ din UE: 2,7 euro pentru 100 kWh, cu toate taxele incluse. Este de departe cel mai mic preţ, următorii în clasament fiind consumatorii din Slovacia, cu un preţ de 5,1 euro pentru 100 kWh. Comparativ cu media europeană, preţul la gazul plătit de consumatorii casnici este de peste două ori şi jumătate mai ieftin-preţul mediu în UE 27 este de 7,2 euro.
Calculat în termeni de paritate a puterii de cumpărare, consumatorii români sunt pe locul trei în clasamentul celor mai mici preţuri la gaze din Europa. Preţuri mai mici plătesc doar consumatorii casnici din Luxemburg şi Marea Britanie.

Şi consumatorii industriali din România sunt încă avanatajaţi din punct de vedere al consturilor cu gazul, comparativ cu cei din celelalte state europene. Plătesc doar 3,27 euro pentru 100 MWh, tot cel mai mic preţ din Europa

3 Comments

  1. titlul contine o mica greseala NU (mai) AVEM, daca a avea aici se refera la vreun drept de proprietate si folosinta la ce am avea
    se va scumpi ?
    ce putem noi sa facem ca sediile, salariile uriase si functionarimea colosala care trebuie tinuta, euro (care nu e al nostru)
    mai ieftin fata de ce si cine ?
    ne-am aliniat si ne comparam cu ceva incomparabil cu ce suntem, facem si ne-am dori
    in rest e corect…

  2. f corect dl Nelu !din pacate pt noi romanii „de rand”, iar titlul trebuia completat si cu ce fe de salarii avem..fata de restul Europei!!..a zis bine „cineva’: ” v am ciuruit”..doar ca unii se bucurau crezand ca pe ei nu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *