Preţurile carburanţilor ar putea fi ajutate de recenta apreciere a leului față de USD

Preţul petrolului Brent, relevant pentru Europa, s-a aflat pe un trend ascendent în ultimele 3 săptămâni, marcând o creştere de la nivelul de 100,69 USD pe baril la începutul intervalului menţionat, până la 108,94 USD/baril vinerea trecută, la finele zilei de tranzacţionare, ceea ce înseamnă o creştere de cca 8,2% per ansamblul perioadei respective.

Petrolul Brent a început anul 2013 la un preţ de 111,32 USD/baril, atingând maximul pe anul în curs în luna februarie, când s-a apropiat de 120 USD/baril. „Nici economia globală reală şi nici speculaţiile din lumea financiară nu au putut susţine însă acest preţ, aşa încât, începând cu cea de-a doua lună a acestui an, petrolul a intrat pe un trend descendent, având chiar câteva tentative de scurtă durată de a se stabiliza sub pragul de 100 USD/baril, fără succes însă”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.

Declaraţiile preşedintelui FED din iunie au acţionat asupra preţului petrolului în două etape; iniţial, după anunţul privind posibilitatea reducerii stimulentelor financiare în 2013, petrolul a scăzut în principal ca efect al întăririi monedei americane: în general, petrolul este apreciat de investitori atunci când USD scade, iar acum a avut loc reciproca. Apoi, după primele zile de „şoc”, investitorii au interpretat declaraţiile FED ca întărind percepţiile privind revenirea economiei americane- cel mai mare consumator de petrol la nivel mondial- ceea ce a stimulat cererea globală de petrol, preţurile începând să crească: petrolul Brent a ajuns la cotaţii neatinse din aprilie, iar petrolul West Texas Intermediate (WTI, relevant pentru piaţa americană) a atins maximul ultimelor 15 luni.

Creşterea a fost extrem de abruptă pentru petrolul WTI, care a ajuns de la 91,74 USD pe baril la începutul anului curent, la 106,05 USD/baril la sfârşitul săptămânii trecute, înregistrând o creştere de aproape 16%. Astfel, pentru prima dată din 2010 şi până în prezent, diferenţa de preţ între petrolul Brent şi WTI a scăzut sub 3 USD.

„Alături de veştile majoritar pozitive privind economia americană, au fost şi alţi factori care au susţinut la rândul lor creşterea generală a preţului petrolului: pe de o parte, perioada de vacanţe creşte în general cererea globală de carburanţi, iar plecarea în concedii şi cheltuielile aferente sunt veşti bune atât pentru consum, cât şi în ceea ce priveşte încrederea populaţiei într-o evoluţie economică pozitivă. Situaţia din Egipt a favorizat, la rândul său creşterea preţului petrolului, prin prisma îngrijorărilor privind eventuala posibilitate ca tensiunile să se extindă în regiune”, a precizat Silviu Pojar.

Săptămâna trecută preţul petrolului Brent a ajuns la maximul ultimelor luni, respectiv într-o zonă de preţ neatinsă după zilele de început de aprilie (107- 109 USD/baril). În ceea ce priveşte Leul, acesta a oscilat în ultimele săptămâni pe pieţele financiare în jurul intervalului de 3,45-3,47 lei pentru 1 dolar, depăşind astfel plafonul de la începutul lunii aprilie, când cotaţia se situa în zona 3,42- 3,45 lei pentru 1 USD; discursul preşedintelui FED de miercurea trecută însă, care a arătat că autorităţile americane totuşi nu se grăbesc foarte tare să reducă semnificativ stimulentele monetare, a condus la deprecierea Dolarului american, aşa încât inclusiv Leul a „profitat” de această evoluţie: moneda naţională a încheiat săptămâna trecută cu o cotaţie de 3,3774 lei pentru 1 Dolar american, adică sub plafonul de la începutul lui aprilie. „Astfel, deşi petrolul s-a scumpit în ultimele săptămâni, ne așteptăm ca recenta apreciere „surpriză” a Leului faţă de Dolarul american să reducă deocamdată posibilitatea unor noi majorări (semnificative) ale preţurilor carburanţilor în România în perioada imediat următoare; însă, după cum observăm, pieţele trec printr-o perioadă extrem de volatilă, iar valorile mărfurilor şi valutelor pot suporta modificări majore chiar de la o zi la alta, cu efectele de rigoare”, a arătat Silviu Pojar.

Analiză realizată de Noble Securities, Member of Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *