În luna februarie, preţul mediu de închidere a pieţei pentru ziua următoare (PZU) a scăzut semnificativ faţă de ianuarie, în condiţiile unei pieţe destul de lichide.
Preţul mediu de închidere a PZU a fost, în februarie 2019, de circa 230 lei/MWh, în scădere cu 34% faţă de valoarea din luna ianuarie 2019 dar mai mare cu 29% faţă de preţurile din prima lună a anului trecut.
Acest preţ întoarce piaţa nivelul cotaţiilor din vara trecută (243 de lei în august), iar scăderea dramatică faţă de ianuarie (preţul mediu a fost de 352 de lei) a avut pe fondul unor volume de tranzacţionare destul de mari. Astfel, pe PZU s-au tranzacţionat februarie 2,13 TWh, adică o cotă de 44,4% din consumul naţional, cotă mai mare, procentual decât cea din ianuarie (a fost 43,4%), chiar dacă, în termeni de cantitate avem o scădere de 9%, explicabilă prin consumul mai mare din luna ianuarie.
Evoluţia din acest an este contrară celei de anul trecut. În februarie 2018 preţul din PZU crescuse faţă de ianuarie, cu circa 14% (la 178 de lei) dar trebuie amintită şi conjunctura. Luna februarie a anului trecut a fost destul de rece şi, pe de altră parte, în acest an vorbim şi despre un efect al bazei de calcul: în ianuarie 2019 s-au înregistrat preţuri record în PZU, pe fondul problemelor cu sursele de generare din România şi a creşterii importurilor.
Preţul din piaţa spot de la noi este influenţat şi de cuplarea PZU cu cele trei pieţe similare din Ungaria, Slovacia şi Cehia. În luna februarie, preţul din România nu a fost cel mai mare din zonă, aşa cum s-a întâmplat în ianuarie. Astfel, luna trecută, preţul mediu de la noi a fost de 48,6 euro/MWh, cu aproape un euro sub cel din Ungaria. Ca atare, acest lucru s-a văzut şi în cum a “curs” energia: exporturile pe relaţia Ungaria au au fost de 149 GWh (circa 37% din valoarea capacităţii de interconexiune disponibilă) iar importurile de doar 87 GWh (16%). În ianuarie, când România a avut de fapt o criză energetică, deşi autorităţile se feresc de acest cuvânt, exporturile spre Ungaria au fost de 49 GWh, iar importurile de 258 GWh (peste 46% din valoarea ATC disponibil), pe fondul unui preţ mediu spot la noi de 75 de euro, adică în medie 1,8 euro/MWh peste cel din Ungaria.