Prețul spot al energiei electrice s-a înjumătățit de la începutul anului, tranzacțiile au explodat în mai

Prețul mediu de închidere al pieței spot a scăzut și în luna mai, dar volumele tranzacționate pe această piață au ajuns să reprezinte peste jumătate din consumul național.

Prețul mediu de închidere al Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) a fost, în luna mai, de 120 de lei/MWh, potrivit raportului publicat de Operatorul pieței de energie și gaze de la București, OPCOM. Prețul este cu circa 2,5% sub cel înregistrat în luna aprilie și cu 38% sub cel din luna mai 2019.

Prețul este în scădere continuă de la începutul acestui an, dacă luăm în calcul valorile medii lunare, comunicate de OPCOM. În ianuarie, prețul mediu de închidere al pieței fusese de 252 de lei, deci între ianuarie și mai 2020 prețul mediu lunar pe piața spot s-a înjumătățit.

Lucrurile sunt și mai interesante atunci când ne uităm la volumul tranzacțiilor. În luna mai, s-au tranzacționat aproape 2 TWh (1,98) de energie electrică pe piața spot, în creștere cu 2,6% față de luna precedentă și cu peste 20% mai mult comparativ cu volumul din aceeași lună a anului trecut.

Cu cei 1,98 TWh tranzacționați în august, cota PZU a reprezentat mai mult de jumătate (50,25%) din consumul național de energie electrică, o situație întâlnită mai rar, dar care arată inclusiv cum a fost afectată piața de electricitate de efectele pandemiei de coronavirus. Astfel, în condițiile închiderii, și la noi, dar și pe piața europeană, a mai multor unități industriale, s-a ajuns la o scădere a consumului, iar energia contractată în trecut și neconsumată de clienții industriali în această perioadă a fost “vărsată” de furnizori în piața spot, cel puțin cât s-a putut. Cealaltă opțiune ar fi fost rezilierea contractului cu producătorii de la care furnizorii contractaseră în trecut energia, ceea ce ar fi avut un efect negativ și asupra acestora – cel puțin public nu au apărut informații referitoare la rezilieri de contracte cu cantități mari.

De menționat că aceste scăderi de preț sunt doar pentru piața spot, pentru că, pe piețele la termen, prețurile sunt relativ constante. Astfel, pe piața de contracte bilaterale cu livrare continuă, varianta licitație extinsă, prețul pentru contractele tranzacționate în mai cu livrare ulterioară a fost de 254 de lei (în aprilie fusese de 257 de lei, în martie 258 de lei), iar pentru cea cu negociere continuă prețul pentru același tip de contracte a fost de 246 de lei. În aprilie fusese de 248 de lei, iar în martie de 247 de lei/MWh.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *