Prețul spot al energiei electrice a crescut în iulie, a două creștere lunară consecutivă din acest an

Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 179,4 lei pe MWh în luna iulie a acestui an, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier.

Prețul mediu de închidere a pieței a fost, în iulie, cu 31,3% mai puţin faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, dar a fost cu 22% mai mare decât cel din luna anterioară-iunie 2020. De fapt iulie este a doua lună a acestui an, după iunie, când s-a înregistrat o creștere a prețului spot, ca variație lunară.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 336,5 milioane de lei, în scădere cu 32% faţă de iulie 2019, dar în creștere cu aproape 13% față de luna precedent.

Volumul tranzacţiilor a fost însă în creştere cu 1,3%, până la 1,854 milioane de MWh față de iulie 2019, dar în scădere cu circa 7% față de iunie 2020.

De asemenea, şi cota de piaţă a PZU a crescut, de la 39% la 41% față de iulie 2019, însă se constată o scădere față de iunie 2020, când aceasta fusese de 50,36%.

Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 371 de participanţi, din care activi au fost 294.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Din 2014, Piaţa pentru Ziua Următoare din România funcţionează în regim cuplat cu pieţele similare din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *