Prețul gazului a crescut masiv în Europa, livrările de gaze rusești prin Ucraina se desfășoară normal

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut joi cu 41%, după ce forţele ruseşti au atacat ţinte din Ucraina iar Occidentul a promis că va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze naturale au crescut joi cu 41%, până la 125 de euro pentru un Megawat-oră. Ulterior, în jurul orei locale 8:02 a.m., cotaţiile futures erau cu 30% mai mari, până la 116 de euro pentru un Megawat-oră

La Central European Gas Hub (CEGH), cel de referiunță pentru zona noastră, cotația spot este de 111 euro/MWh

Exporturile de gaze rusești prin Ucraina se desfășoară normal și sunt în conformitate cu solicitările consumatorilor, a declarat joi gigantul energetic rus Gazprom. Compania a spus că cererile au fost de 83 de milioane de metri cubi pe zi începând cu 24 februarie, în creștere cu 31,4% față de 23 februarie.

În ceea ce privește România, la ora redactării acestei știri, contunuă importurile de gaze prin Ucraina, la un nivel de 5,3 milioane de metri cubi, prin punctul de la Isaccea, acesta fiind de altfel singurul punct prin care se fac importuri. Consumul țării este azi estimat la 38,7 milioane de metri cubi pe zi.

Importurile de gaze ale României prin Ucraina se derulează normal şi, dacă vor fi întreruperi, fluxul de gaze poate fi redirecţionat cu uşurinţă prin alte puncte de intrare în ţară, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

„Nu sunt probleme cu importurile prin Ucraina. Noi ne-am pregătit pentru toate scenariile posibile şi vom face faţă oricărei situaţii. Alimentarea cu gaze a României nu va fi afectată”, a spus Sterian.

„Chiar dacă importurile de gaze din Ucraina vor fi sistate, fluxurile de gaze pot fi redirecţionate cu uşurinţă prin punctul de intrare de la Negru Vodă şi prin alte puncte. Nu este o problemă. Avem noroc că Transgaz şi-a făcut investiţiile la timp. În acest moment, BRUA funcţionează la capacitate maximă şi toate staţiile pe care le-am construit funcţionează la capacitate maximă, în reverse flow (în ambele direcţii – n.r.)”, a precizat Sterian.

Analiştii de la Goldman Sachs Group Inc., Wood Mackenzie Ltd. şi Rystad Energy AS prognozează că preţurile mari la gaze vor persista pentru restul acestui an pentru că există un deficit la acest combustibil utilizat la producţia de electricitate, în industrie şi la încălzirea locuinţelor.

Uniunea Europeană urmează să organizeze joi un summit de urgenţă al liderilor blocului. Europa va trebui să concureze cu Asia pentru gaze naturale lichefiate dacă livrările de gaze ruseşti prin conducte vor fi perturbate ca urmare a unei crize. În mod normal aproximativ o treime din livrările de gaze ruseşti destinate Europei trec prin Ucraina iar analiştii au avertizat că orice escaladare a conflictului ar putea perturba aceste livrările.

„În eventualitatea unor perturbări prelungite, stocurile de gaze nu vor putea fi refăcute pe parcursul verii. Ne vom confrunta atunci cu o situaţie catastrofală în care stocurile de gaze vor fi aproape zero înainte de iarna următoare. Preţurile vor exploda. Industriile vor fi nevoite să îşi oprească activitatea. Va apărea o spirală inflaţionistă. Criza energetică din Europa ar putea să declanşeze o recesiune globală”, susţine Kateryna Filippenko, analist şef la Wood Mackenzie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *