Preţul gazelor pentru populaţie, îngheţat timp de un an

Gazele pentru gospodării şi pentru producţie de energie termică nu se vor scumpi până la 31 martie 2013. Preţul la gaze este nemodificat din 2009.

Gazele şi căldura destinată populaţiei nu se vor scumpi până în 31 martie 2013, potrivit unui ordin al Agenţiei de Reglementare în Energie semnat în comun şi cu Agenţia de Resurse Minerale, scrie economica.net. Ordinul modifică unul mai vechi, dat de ANRE anul trecut.

„Pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, structura amestecului de gaze naturale se stabileşte de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei , astfel încât să se asigure, până la data de 31 martie 2013, menţinerea nemodificată a valorii sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale furnizate în regim reglementat acestor categorii de consumatori, avută în vedere la aprobarea preţurilor finale reglementate în vigoare la data prezentului ordin”, se arată în documentul citat.

ANRE va păstra neschimbat preţul gazului păstrând actualul procent de gaze interne şi de import din coş – 92% la 8% mergând  până la 100%  intern, dacă ruşii vor decide să ne mai scumpească gazele. Cu alte cuvinte, populaţia va beneficia timp de un an doar de gaze interne de trei ori mai ieftine decât cele de import în timp ce consumul industriei va fi asigurat în proporţie de cel puţin 50% cu gaze ruseşti, situaţie deja valabilă din primele trei luni ale acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.