Prețul gazelor a crescut în Europa după ce Gazprom a avertizat că va reduce tranzitul prin Ucraina

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut marţi, după ce grupul rus Gazprom a avertizat că săptămâna următoare ar putea reduce livrările de gaze prin ultima rută spre Europa Occidentală, transmite Bloomberg citată de Agerpres.

La bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au crescut marţi cu până la 4,2% şi depăşesc de aproape patru ori nivelul obişnuit pentru această perioadă a anului, după ce gigantul rus a spus că o parte din gazele naturale care trec prin Ucraina şi sunt destinate Republicii Moldova sunt reţinute de Ucraina.

Ruta din Ucraina este ultima conductă care mai transportă gaze naturale ruseşti spre Europa Occidentală, chiar dacă la niveluri mult reduse.

Într-un mesaj pe reţeaua Telegram, Gazprom a acuzat că până acum Ucraina a acumulat 52,52 milioane metri cubi de gaze naturale destinate Republicii Moldova. Dacă aceste dezechilibre vor persista, Gazprom a avertizat că va limita volumele de tranzit, începând cu data de 28 noiembrie ora 10 a.m., în conformitate cu cantitatea de gaze care nu ajunge la clienţii din Republica Moldova.

Dacă aceste reduceri ale livrărilor se vor confirma, vor veni tocmai într-un moment în care temperaturile sunt prognozate să coboare sub media acestei perioade şi retragerile din depozitele de gaze se intensifică. Livrările de gaze ruseşti spre Europa sunt deja la un nivel mult mai mic faţă de media multianuală şi majoritatea rutelor majore de tranzit, exceptând cea prin Ucraina, sunt închise.

Există îngrijorări în Europa că problemele cu Republica Moldova ar putea fi începutul unei opriri complete a livrărilor de gaze ruseşti. Cu toate acestea, Europa este acum într-o poziţie confortabilă, în condiţiile în care depozitele de gaze sunt aproape pline. Importurile mari de gaze lichefiate şi reducerea cererii de gaze din partea consumatorilor industriali, pe fondul preţurilor ridicate, au contracarat diminuarea livrărilor de gaze ruseşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *