Prețul energiei electrice sparge prag după prag. Elcen a vândut energie bandă pentru la iarnă cu peste 400 lei/MWh

Prețul energiei electrice cu livrare constantă a spart pragul de 400 de lei/MWh pe piața de contracte bilaterale cu livrare în viitor. Este un nivel-record.

Electrocentrale București, producătorul de energie electrică și termică a Capitalei, ce operează patru centrale electrotermice din București, a scos la licitație în 17 iunie mai multe pachete de energie electrică, cu livrare la finalul acestui an. Mai precis 12 pachete în total, energie de tip bandă, scoase la vânzare pe platforma de contracte bilaterale-licitație extinsă, găzduită de OPCOM. Toate pachetele au fost cumpărate, zece dintre ele la prețuri de peste 400 de lei/MWh, un nivel de preț care nu a mai fost atins niciodată în tranzacțiile de pe această platformă.

Elcen a scos la vânzare trei pachete de câte 5 MW orari bandă cu livrare în luna decembrie 2021. Două dintre ele au fost adjudecate cu prețuri de 402 și 405 lei/MWh, cumpărătorul fiind CEZ Vânzare, care oferise, pentru unul dintre ele, chiar și 410 lei.

Producătorul a mai scos la licitație nouă pachete, câte 5, 6 și 10 MW orari, tot bandă, cu livrare în perioada 1 noiembrie-31 decembrie 2021. Evident, dată fiind foamea de energie toate au fost adjudecate, opt dintre ele tot la prețuri de peste 400 de lei/MWh, între 401 și 405 lei.

Electrica Furnizare a achiziționat două pachete de câte 5 MW și trei de 10 MW. Prețurile plătite de furnizor au variat între 401 și 404 lei. Next Energy Partners a cumpărat alte două pachete, de 5 și 6 MW, iar Petrom unul de 10 MW. Toate la prețuri de 400 de lei.

Prețul în piață tot crește

Prețul energiei electrice crește constant de la începutul anului, pe toate platformele de tranzacționare, și pentru energia cu livrare la termen și pentru cea spot, cu livrare a doua zi, în ciuda situației hidrologice bune din ultimele două luni. Cauzele sunt și interne, și țin în special de deficitul de generare de energie electrică tot mai accentuat pe care îl are România, dar și externe, în special creșterea prețului certificatelor de carbon, care aproape s-a dublat în ultimul an, depășind nivelul de 50 de euro bucata.

Un text cu evoluția prețurilor spot din România în acest an aveți aici:

Nici ploaia nu oprește raliul prețurilor la energie electrică. Prețul spot este de 1,6 ori mai mare decât acum un an și cel mai mare din istorie

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *