Preţul electricităţii pentru populaţie a fost prea mic până acum; statul lua cu japca energie de la Hidroelectrica – Chirițoiu, CC

Preţul energiei electrice plătite până acum de populaţie a fost prea mic iar de la 1 ianuarie, odată cu liberalizarea, furnizorii trebuie să cumpere la preţuri mai mari electricitatea pentru consumatorii casnici, a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

El a comparat situaţia cu cea de pe piaţa gazelor anterioară liberalizării, unde preţul reglementat era mai mare decât cel concurenţial, ceea ce a permis dublarea, anul trecut, a numărului de consumatori care activează în piaţa liberă.

„În schimb, la electricitate, statul lua curent cu japca de la Hidroelectrica şi spunea: nu-ţi dau preţul cu care ai putea să vinzi pe bursă, ci mă uit eu la costurile tale, îţi dau 5% peste costuri şi cu asta, basta. Deci mai ieftin de atât nu se putea. Statul dădea apoi furnizorilor această electricitate mură-n gură ieftină, de la Hidroelectrica, iar acum aceştia trebuie să o ia din piaţă şi n-o vor mai lua la un preţ atât de mic”, a spus Chiriţoiu.

În opinia sa, chiar şi aşa, nu este corect ca furnizorii să-şi treacă automat consumatorii la cel mai mare preţ al lor, adică la cel de serviciu universal.

„Toată lumea ştie că nu se mută milioane de oameni, instant, de la 1 ianuarie. Toţi ştim că puţini se vor muta, va dura până se mută multă lume. Mulţi vor rămâne acolo unde sunt. Înţeleg că nu le poţi da curent atât de ieftin ca atunci când statul punea Hidroelectrica să ţi-l vândă la un preţ mic, dar nu-i trece pe consumatorii tăi la cel mai scump tarif, cel de serviciu universal, care este gândit pentru situaţii excepţionale, când furnizorul meu dă faliment şi eu rămân în aer”, a arătat şeful Concurenţei.

Potrivit acestuia, declarativ, furnizorii au acceptat această logică.

„Vedem ce se întâmplă. Şi eu aştept cu interes, când facem o evaluare probabil prin februarie, sunt foarte curios să văd ce s-a întâmplat. Ei au spus că vor da o reducere de la tariful universal până la cea mai mică ofertă a lor. Această reducere trebuie să fie necondiţionată, nu să spuneţi: „o dăm dacă rămâneţi clientul nostru”. Omul trebuie să fie liber să facă ce vrea, dacă nu e mulţumit de tine şi a găsit altă ofertă, să plece. Nu trebuie să fie un instrument de iobagizare a clientului”, a continuat Chiriţoiu.

El a arătat că ANRE nu are o bază legală să oblige furnizorii să ofere clienţilor cele mai mici preţuri, dar că aceştia s-au angajat benevol, iar, dacă se va dovedi că nu se ţin de cuvânt, Ministerul Energiei este pregătit să dea o ordonanţă pentru a putea crea acea bază legală de care are nevoie ANRE.

Chiriţoiu consideră că este foarte important ca autorităţile să se implice în campania de informare a consumatorilor şi a salutat iniţiativa ANRE de a difuza un mesaj de interes public la televizor.

Aceasta deoarece companiile nu sunt prea interesate să-şi informeze clienţii că pot renunţa oricând la serviciile lor.

„Nici eu dacă aş fi o companie… Bun, mă obligă statul, nu trebuie să încalc legea, dar nici nu am prea mult entuziasm să le explic clienţilor mei ce bine e la competitori. Aşa că trebuie să dublăm campania făcută de furnizori cu una făcută de stat”, a mai arătat el.

O piaţă liberalizată de energie funcţionează corect dacă oamenii de mută uşor de la un furnizor la altul, a adăugat Chiriţoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *