Prețul benzinei cade sub pragul de 5 lei pe litru

Scăderea cotațiilor la produse petroliere, generată de ieftinirea petrolului, ieftinește benzina din stațiile Petrom, cel mai importat distribuitor de carburanți din România. Cum în week-end compania petrolieră are o promoție, veți vedea prețuri sub 5 lei litrul în mai multe stații din România ale rețelei.

În unele stații din rețeaua Petrom deja prețul a coborât sub pragul de cinci lei pentru un litru de benzină standard. Astfel, azi, două stații din orașul Focșani afișau un preț de 4,99 lei/litru, la fel trei benzinării din Bacău.

Compania petrolieră are o promoție de week-end prin care în 163 de stații Petrom din toată țara prețul va fi redus, de sâmbătă de la ora 00 până duminică la ora 24.00, cu șase bani pe litru. Acest lucru face ca prețul benzinei standard să cadă sub pragul de 5 lei pe litru în mai multe stații, și vom găsi acest preț inclusiv în București.

Astfel, astăzi, la benzinăria Petrom de pe Șoseaua Alexandriei, tradițional cea mai ieftină dn Capitală, un litru de benzină standard are un preț de 5,04 lei pe litru. Cum și ea este pe lista celor în care este valabilă promoția, în acest week-end cine va alimenta de la această stație va plăti 4,98 de lei pentru un litru de benzină. Prețuri sub cinci lei pe litru vor mai fi și în unele benzinării din Ialonița și Covasna unde, la fel, tradițional practică prețuri mai mici.

Prețurile petrolului au scăzut la începutul săptămânii la cel mai redus nivel din ultimele 13 luni, din cauza cererii mai scăzute provocate de epidemia din China, traderii așteptând să vadă și dacă Rusia se va alătura altor producători în intenția de a reduce din nou producția. Cotațiile petrolului au scăzut cu peste 25% de la un vârf atins în ianuarie, iar prețul petrolului american West Texas Intermediate a coborât sub 50 de dolari pe baril.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *