Preţurile de referinţă ale benzinelor şi motorinelor vândute în reţeaua Petrom au crescut cu 9 bani pe litru, începând de azi.
După majorarea de preţ de azi, cea mai scumpă benzină, OMV Carrera 100 costă, la Petrom, 6,01 lei litrul.Cele mai comercializate sortimente de benzină, Premium 95 şi, respectiv OMV Carrera 95 costă 5,21 şi, respectiv, 5,35 lei pe litru, iar sortimentul Top Premium 99+ costă 5,59 lei pe litru.În ceea ce priveşte motorinele, cel mai ieftin sortiment, Euro Diesel 5, costă 5,24 lei pe litru, iar cel mai scump, OMV Alpin Diesel, 5,72 lei pe litru.
Preţurile din staţiile OMV Petrom pot varia cu 5% faţă de preţul de referinţă. Petrom este cel mai mare retailer de carburant de pe piaţa locală, urmat de Rompetrol şi Lukoil.De la începutul anului, companiile petroliere au scumpit carburanţii de mai multe ori. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, carburanţii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%.
pretul benzinei e dictat de omv. omv a facut afacerea existentei ei. psd-istii, prin reprezentanti au instrainat perla coroanei pe comisioane generoase. specialistii apreciaza ca numai casele de vacanta ale petrom valorau mai mult de 700 mil $ cat a platit omv. gogomania a produs someri pe tot lantul societatilor care concurau la functionare petrom inainte de priv. cateva sute de mii. somerii reprezinta cadoul facut de PSD. inchipuiti-va ca ei vor preluare puterea de la gogomanii care conduc acum. probabil ca nu s-au multumit cu aducerea romaniei in sapa de lemn. vor sa despuiasca complet tara. votati-i. asta meritam.