Nou record pe minus. Prețul spot al energiei electrice ajunge duminică la cel mai mare nivel negativ din istoria pieței românești: minus 65 de euro/MWh

Prețul spot al energiei electrce tranzacționate sâmbătă cu livrare duminică la miezul zilei este din nou negativ în opt intervale orare iar într-unul dintre ele a coborât până la cel mai mare nivel din istoria pieței.

Al treilea record negativ de preț orar în Piața pentru Ziua Următoare de la București din această lună.

Și pentru energia electrică tranzacționată azi în Piața pentru Ziua Următoare (PZU) cu livrare duminic[ asistăm la prețuri negative. Astfel, prețul orar al PZU cu livrare duminică este negativ în opt intervale orare ale zilei, în perioada cu radiație solară maximă, așa cum ne-am obițnuit deja în ultimele week-end-uri. Și zeto în alte două. De altfel, în condițiile unui preț mediu al zilei de doar 89 de lei, prețul mediu pentru ceea ce se cheamă “vârf” (intervalul orar 09-20) este negativ, – 47 lei/MWh, iar prețul mediu al intervalului de “gol” este de 225 de lei/MWh.

În intervalul orar 15.00, prețul orar coboară până la nivelul de – 323 de lei/MWh, deci minus 65 de euro. Este cel mai mare preț negativ orar înregistrat vreodată pe PZU din România, potrivit datelor noastre.

Precedentul record de preț negativ a fost înregistrat tot în această lună, pentru ziua de livrare 13 aprilie, tot o zi de duminică. Atunci, prețul a coborât, tot la ora.15, la – 283 de lei/MWh.

Asta după ce recordul anterior fusese cu o zi înainte, când prețul a coborât, tot în intervalul orar 15, la – 273 de lei/MWh. Așadar, luna care se încheie în câteva zile a consemnat trei recorduri de preț negativ în piața spot de la București.

În intervalul cu prețul negativ de -323  lei/MWh al zilei de duminică va intra energie electrică în rețeaua românească prin mecanismul de cuplare al piețelor spot, la o putere de 1.040 MW, iar cea mai mare  parte din ea va trece de la noi în rețeaua bulgară, spre care avem un export fizic prin PZU cuplat la o putere de 926 MW. De altfel, în toate orele cu preț negativ ale zilei de duminică, se importă energie din Ungaria și se exportă spre Bulgaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *