Prețul spot al energiei electrice a fost negativ ieri vreme de cinci ore. Parcurile fotovoltaice și-au redus din producție

Prețul spot al energiei electrice a fost negativ timp de cinci ore duminică în România, iar cifrele arată că o parte din producătorii de energie fotovoltaică au oprit sau limitat producția de energie.

În intervalul orar 11-15 CET (orele 12-16 în România) al zilei de duminiă, 30 martie, prețurile orare ale energiei electrice în piața spot au fost negative. Conform datelor OPCOM, pe care le puteți vedea alăturat, prețurile negative au fost între -4 lei și – 117 lei/MWh. Iar în alte trei ore prețurile au fost zero.

Situația nu a apărut pe fondul vreunui exces de producție de energie electrică din surse regenerabile de la noi – sistemul energetic național a fost pe poziție de import net în acele ore – iar piața românească a importat de fapt prețul negativ prin mecanismul de cuplare. În toate cele 24 de ore ale zilei de duminică, în rețeaua românească a intrat energie din Ungaria (unde între orele 11 și 17 au fost tot prețuri negative), iar o parte din ea a “curs” spre rețeaua din Bulgaria.

Cel mai probabil situația a fost generată de Germania, unde prețul a fost negativ în fiecare oră a intervalului 08-18, deci energia produsă în exces a intrat în celelalte rețele.

Ca atare,o parte din energia electrică ce urma să fie produsă în România care nu avea cumpărători pe alte piețe sau prin contracte bilaterale, nu a mai fost produsă, pentru nu fi vândută la preț negatic în PZU.

Datele Transelectrica arată că, dacă la ora 13.18 (ora României) fotovoltaicele produceau la o putere instantanee de 606 MW, la 13.27 producția lor a scăzut la 453 MW (deci o scădere cu un sfert), semn că au fost producători din fotovoltaic care au oprit/limitat producția, ca să nu fie obligați să vândă la preț negativ.

Pentru prima dată în acest an, prețurile negative au apărut la începutul acestei luni, mai devreme decât se aștepta piața.

În UE, anul trecut au fost înregistrate peste 1.480 de cazuri de prețuri negative pe piețele spot, potrivit asociației industriei electrice europene, Eurelectric.

„Prețurile negative la energie sunt un avertisment că sistemul trebuie modernizat. Fără investiții în flexibilitate, stocare și rețele inteligente, acest fenomen poate duce la instabilitate și costuri mai mari pentru consumatori”, arăta recent Federația ACUE, care reprezintă interesele companiilor din distribuție și furnizare.

„Pe scurt, dacă prețurile negative devin frecvente, investitorii pot evita noi proiecte de energie din surse regenerabile, deoarece profitabilitatea scade. Și centralele care asigură echilibrul rețelei (hidro, gaze natuale, nuclear) pot deveni neprofitabile, afectând securitatea energetică. Fără soluții de stocare și gestionare a cererii, piața devine imprevizibilă, ceea ce poate duce la costuri mai mari pentru consumatori pe termen lung”, arăta ACUE.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *