Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va fi probabil cea mai mare din Europa şi posibil chiar la nivel global, a declarat miercuri preşedintele BVB, Radu Hanga, în cadrul conferinţei „Reindustrializarea României 2023”, citat de Agerpres.
„Uitându-mă şi la tendinţe, vedem o evoluţie foarte bună. Adică 2021, pentru cei care urmăriţi bursa, a fost un an record din punct de vedere al listărilor la bursă. Am avut 23 de companii care s-au listat. Dacă ne uităm la anii precedenţi, de regulă aveam una, două, trei listări în fiecare an, deci a fost un salt extraordinar. În 2022 am avut, deşi a fost un an complicat, 11 listări. Anul acesta, sigur vedem o încetinire, dar pe de altă parte, aşteptăm cea mai importantă listare de la Bursa de Valori Bucureşti din ultimii 10 ani. O să vedem, în condiţii în care va fi încheiată cu succes, probabil cea mai mare listare din Europa şi posibil chiar la nivel global. Adică chiar va fi un eveniment care ne va duce pe prima pagină a ziarelor. Şi nu e vorba doar despre România. Probabil că va fi o listare, vorbesc despre Hidroelectrica, o listare care ne va aduce mai aproape de statutul de piaţă emergentă pe lista Morgan Stanley Capital International”, a precizat Radu Hanga.
În opinia sa, această listare va însemna un flux suplimentar de capital către economia locală.
„Aş zice că se întâmplă lucruri bune pe bursa românească şi aş spune că antreprenorii români se uită cu mult mai mare atenţie la ceea ce se întâmplă aici. Şi ca să repet un lucru pe care noi îl tot spunem, nu este vorba doar despre finanţare. Sigur, bursa e un canal de finanţare, dar pe de altă parte, începe tot mai mult să fie percepută ca o scenă”, a susţinut şeful BVB.
Acesta a explicat că Bursa este un loc în care companiile capătă vizibilitate, iar presa începe să scrie despre acestea şi despre produsele acestora. „Sigur, când eşti o companie cu 100 de ani de istorie şi când eşti un brand cunoscut, asta poate că nu are atât de multă valoare. Când eşti însă o companie nouă, înfiinţată în urmă cu 5 ani, în urmă cu 10 ani, o companie care ştie ce greu e să construieşti imagine, apreciez altfel avantajele acestea”, a mai spus Radu Hanga.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Într-un an hidrologic mediu, Hidroelectrica asigură 30% din totalul producţiei naţionale de energie electrică.
Acţionarii companiei sunt Statul român, prin Ministerul Energiei, cu 80,06% din acţiuni, şi Fondul Proprietatea, cu 19,94%.