Florin Cîțu a declarat azi că ar putea lua în calcul amânarea plății facturilor pentru populație și firme.
Iată ce a spus Cîțu:
„Sunt măsuri pe care le putem lua în calcul. Anul trecut am făcut acest lucru cu taxele. Anul trecut am amânat plata taxelor o perioadă pentru companii. Nu aș vedea de ce nu am putea să facem acest lucru anul acesta pentru persoane fizice sau pentru companii, împreună. Sunt măsuri pe care le consider bune, le voi lua în calcul și putem să le folosim. Deja am avansat compensarea, am vorbit de plafonare. De amânarea facturilor – este ceva ce deja am făcut anul trecut, deci nu aș vedea o diferență față de situația excepțională de anul trecut”, a declarat Cîțu.
Banii ar putea veni din Fondul de Rezervă, a explicat premierul demis. Amânarea ar urma să se aplice, dacă va fi adoptată, și pentru persoanele fizice, și pentru firme.
Declarația lui Cîțu survine după ce ieri Comisia Europană a publicat o serie de orientări pentru statele membre, cu măsuri pe termen scurt pentru a proteja mai ales consumatorii vulnerabili, iar amânarea temporară a plății facturilor era una dintre ele.
Momentan, deși sunt în discuții mai multe idei de măsuri, singura care este în vigoare este cea a compensării facturilor la gaze și energie electrică pentru consumatorii casnici, care ar urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie, pentru o perioadă de cinci luni.