Premieră: O asociaţie de consumatori strânge bani să îşi facă propria firmă de furnizare de gaze şi energie. „Vom fi o forţă”

Demers inedit al unui consumator persoană fizică, dar cunoscător al pieţei de energie: consumatorii să se asocieze şi să participe cu bani la capitalul unei noi firme de furnizare, care să fie doar a lor. Mai mulţi consumatori înseamnă consum mare, deci şi o putere mai mare de negociere în piaţă şi posibilitatea de a obţine preţuri mai mici. Au nevoie să strângă cel puţin un milion de euro, bani care ar fi suficienţi pentru începerea şi susţinerea business-ului.

Liviu Popa a înfiinţat „Asociaţia Consumatorilor şi Micilor Producători de Energie” (ACMPE), localizată în Sighişoara, o entitate non-profit care urmăreşte protejarea intereselor consumatorilor de energie şi gaze, dar şi a micilor producători persoane fizice în raport cu marii furnizori, cu distribuitorii dar şi cu Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei.

ACMPE spune că sprijină toţi membrii săi care au probleme cu furnizorul de gaze sau energie electrică (deconectări abuzive, consum facturat greşit, echipamente casnice defecte din cauza furnizorului, etc), oferă asistenţă la schimbarea furnizorului şi poate negocia preţuri mai bune.

Ineditul ţine însă de altceva: Asociaţia intenţionează să deschidă o firmă şi să devină furnizor de gaze şi electricitate, iar acţionari să devină membrii Asociaţiei, fie ca sunt ei doar consumatori sau şi mici producători. În acest scop, Asociaţia îşi propune să strângă cel puţin un milion de euro, prag care ar fi necesar pentru a primi statutul de furnizor şi a începe să opereze în piaţă. A deschis un cont bancar, iar o contribuţie de un euro îi asigură fiecăruia o acţiune la noua firmă. Capitalul social minim vizat este de un milion de euro, împărţit la un milion de acţiuni.

Citeşte şi:

Preţul energiei pe piaţa spot de la Bucureşti aproape s-a dublat în august. Care sunt cauzele

Asociaţia spune pe propriul site că banii sunt depuşi în cont, în siguranţă, iar atunci când se strânge milionul de euro, o firmă de avocatură va merge la Registrul Comerţului ca să constituie societatea pe acţiuni care ulterior va depune la ANRE documentaţia pentru obţinerea licenţei pentru a începe contractarea pentru furnizare şi trading.

Contribuţia minimă este de 100 de euro pentru persoanele fizice şi de 1.000 de euro pentru cele juridice, iar cota de capital va fi proporţională cu aportul de bani. Există şi un prag maxim de contribuţie, de 10.000 de euro pentru persoane fizice şi 100.000 de euro pentru persoanele juridice.

De ce şi cum va funcţiona

L-am întrebat pe Liviu Popa, care poate fi găsit la numerele de telefon de pe site-ul ACMPE, despre motivaţia demersului şi am cerut detalii despre funcţionarea business-ului şi, mai ales, dat fiind că este vorba despre o iniţiativă care presupune atragerea de resurse financiare de la persoane fizice, cum suntem siguri că nu asistăm la o înşelătorie.

„Se deschide un cont de capital social. Prin lege, nicio depunere în contul de capital social nu poate fi retrasă de altcineva, iar banii nu pot fi folosiţi decât după constituirea societăţii pe acţiuni”, ne-a răspuns Popa, care a mai afirmat că există şi un cod etic al organizaţiei şi al activităţii, disponibil pe site.

Tocmai de aceea a fost impus şi un prag maxim de contribuţie, pentru a se asigura un echilibru între acţionari şi o echitate, a explicat el.

Citeşte şi:

Noi reguli ANRE pentru Enel, CEZ, E.On şi Electrica, pentru următorii cinci ani. Unde vor pierde bani distribuitorii de energie

Motivaţia creării acestei firme de furnizare în care să fie acţionari consumatorii ţine de posibilitatea de a obţine un preţ mai bun al energiei sau gazelor pentru ei, în condiţiile în care o asociaţie mai mare de consumatori înseamnă un consum ridicat, iar astfel se poate negocia un preţ de achiziţie mai bun.

„Un grup mare, pe care noi îl reprezentăm şi îi cunoaştem şi profilul de consum reprezintă o forţă”, spune Liviu Popa.

După ce va fi creată şi va obţine licenţa de furnizare, noua firmă va contracta energia din piaţă şi va face oferte pentru toţi consumatorii, în final.

„Există trei direcţii: pentru membrii fondatori ai Asociaţiei care au participat la capital, preţul va fi cel de cost (preţul energiei sau gazelor plus tarifele reglementate şi taxele – n.red.), pentru membrii care nu au participat preţul de cost şi puţin în plus, unul-doi lei, şi pentru orice alt consumator care va dori, va fi preţ de piaţă” a explicat Popa. Astfel, consumatorii care decid să fie şi acţionari pot obţine şi un preţ mai mic la energie sau gaze şi, ulterior, dividende din profitul firmei de furnizare.

Citeşte şi:

Românii care îşi pun panouri fotovoltaice primesc 20.000 de lei de la stat. A apărut Ghidul de Finanţare. Ce aveţi de făcut

El a afirmat că acel milion de euro este suficient pentru a începe operarea şi a oferi inclusiv garanţiile necesare participării pe pieţele de energie, de unde va cumpăra curentul sau gazele. „Este suficient pentru 5 MW bandă pentru clienţi şi pentru 10 MW trading” a exemplificat Popa.

Asociaţia, înfiinţată în iulie şi care acum aşteaptă ultimele acte de la Judecătorie, are deja 13 membri fondatori, oameni cu experienţă în energie şi nu doar. Chiar Liviu Popa a fost gestionar al relaţiilor dintre furnizori şi operatorul de reţea.

„Acoperim deja toate domeniile necesare, sunt oameni cu experienţă în energie, în distribuţie şi furnizare, jurişti, IT-işti. Suntem deja mai mulţi decît au (angajaţi-n.red) majoritatea furnizorilor comerciali”, a explicat Popa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *