Ministerele Mediului și cel al Transporturilor discută posibilitatea utilizării de fonduri europene de mediu pentru achiziția a cinci rame cu hidrogen care să deservească noua ruta feroviară Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, potrivit publicaţiei specializate Club Feroviar.
România ar putea deveni prima țară din Europa Centrală și de Est care ar putea deține rame cu hidrogen pentru transportul feroviar de călători. Acestea ar putea intra în operare, pentru început, pe ruta Gara de nord – Aeroport Otopeni după deschiderea acesteia, moment programat pentru anul 2020. Potrivit unor surse din Ministerul
Transporturilor consultate de Club Feroviar, la acest moment există discuții între oficialii Ministerului Transporturilor și celui al Mediului privind posibilitatea utilizării de fonduri europene de mediu la achiziția ramelor, luând în calcul faptul că acestea nu sunt poluante.
Pentru început este vorba de cinci rame, însă ulterior ar putea fi achiziționate și altele pentru secțiunile de cale ferată neelectrificate sau care, din diferite motive, nu pot fi electrificate.
Detalii despre acest subiect puteţi citi pe Club Feroviar
Şeful Transporturilor, Răzvan Cuc a declarat luna trecută că finanţarea pentru proiectarea şi execuţia liniei de cale ferată directă între Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Gara de Nord este asigurată, iar constructorul va avea tot sprijinul pentru a derula acest proiect în condiţii de rapiditate, ca să-l finalizeze aşa cum şi-a asumat, până la data de 30 mai 2020
Transportul feroviar de călători având hidrogenul drept combustibil este o nolutate. În septembrie 2018, Coradia iLint – primul tren cu hidrogen din lume – a început să circule cu pasageri în Germania. Proiectat să ajungă la o viteză de 140 km/oră, trenul fabricat de Alstom are zero emisii poluante şi este conceput pentru căile ferate neelectrificate, deservite în prezent de trenuri diesel.
Noile automotoare sunt alimentate de la o staţie de hidrogen mobilă şi au o autonomie de 1.000 de kilometri.
Potrivit lui Stefan Schrank, coordonatul echipei de ingineri care a lucrat la proiectul Coradia iLint, investiţia intr-un astfel de tren se amortizează în primii 10 ani de operare. Alstom va asigura operarea si mentenanţa trenurilor pe această cale ferată din Germania pentru o perioadă de 30 de ani.
Coradia iLint este primul tren de pasageri din lume acţionat de o celulă de combustie pe bază de hidrogen, care produce energia electrică necesară tracţiunii.