Premieră în ultimii 30 de ani: În SUA se pun reactoare nucleare

Autorităţile federale americane au autorizat, joi, pentru prima dată din 1978, construirea de noi reactoare nucleare în Statele Unite. Comisia pentru reglementare în domeniul nuclear (NRC) a aprobat o rezoluţie care autorizează „construirea şi punerea în serviciu a reactoarelor trei şi patru de la Vogtle”, centrală atomică situată în Georgia (sud-est) şi exploatată de Southern Nuclear, scrie Mediafax.

Este vorba despre primele două reactoare a căror construcţie este autorizată de NRC din 1978, când a fost aprobată centrala din Shearon Harris în North Carolina (sud-est). Cele două viitoare reactoare de la Vogtle sunt de tipul AP1000 realizate de grupul japonez Toshiba şi filiala sa americană Westinghouse. Cu o putere de 1.154 MW, potrivit constructorului, AP1000 este un reactor de a treia generaţie cu apă sub presiune. Acesta a primit certificare din partea NRC pentru piaţa americană în decembrie. Avântul industriei nucleare a fost tăiat în Statele Unite după accidentului din 1979 de la centrala Three Mile Island din Pennsylvania (est), unde interiorul unui reactor s-a topit.

Citeşte mai mult pe Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *