Complexul Energetic Oltenia, cea mai unitate de producţie de energie electrică pe bază de cărbune din România, va înregistra în acest an un profit de circa un sfert de miliard de lei, susţinut de creşterea producţiei de energie electrică, a preţurilor din piaţă, dar şi de măsurile de restructurare.
“230-250 de milioane de lei”. Acesta a fost răspunsul directorului general al companiei, Sorin Boza, la întrebarea care va fi profitul net al companiei pentru acest an. El a completat că producţia de energie electrică este estimată pentru acest an la circa 15 TWh, în creştere de la 13 TWh anul trecut. “Este primul an cu profit, iar acesta nu vine doar din preţul ridicat al energiei, ci şi din măsurile luate la nivelul companiei”, a spus Boza.
Complexul Energetic Oltenia, care grupează cele două mari termocenrrale pe lignit din zona Olteniei, Turceni şi Rovinari, mai are, într-adevăr, acum, doar 13.000 de angajaţi din cei 19.000 pe care îi acera acum cinci ani, când a fost înfiinţat.
“Nu mărimea profitului este importantă, ci faptul că arătăm că putem face profit, ca să arătăm bine în faţa băncilor, pentru a ne putea susţine programul de mentenanţă şi investiţii”, a spus directorul CEO.
Compania intenţionează ca, până în anul 2021 să reabiliteze şli să aducă la standardele de mediu impuse de legislaţia europeană, din ce în ce mai drastice, două grupuri de 330 MW, grupul 3 de la Turceni şi grupul 5 de la Rovinari.