PPC se consolidează în România prin fuziunile dintre fostele companii Enel. Va fi o singură firmă de distribuție a energiei electrice și una singură de furnizare. De ce s-a luat decizia

Una dintre cele trei firme de distribuție a energiei electrice din grupul PPC le absoarbe pe celelalte două, iar una dintre firmele de furnizare o absoarbe pe cealaltă, potrivit datelor din Monitorul Oficial. 

Rețele Electrice Muntenia (fosta E-Distribuție Muntenia) va aborbi celelalte două societăți de distribuție a energiei electrice din grup, respectiv Reâele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea. În acelați timp, firma de furnizare PPC Energie va absorbi cealaltă firmă de furnizare din grup, PPC Energie Muntenia.

Deciziile au fost adoptate în Adunările Generale ale Acționarilor care au avut loc la 25 martie, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

Practic, în urma acestei consolidări, PPC va avea, în România, o singură firmă de furnizare și o singură companie de distribuție, aceasta din urmă operând în trei dintre cele opt zone de distribuție din România. O reorganizare asemănătoare pe zona de distribuție a făcut și grupul Electrica, unde cele trei firme de distribuție, Muntenia Nord și Transilvania Nord și Sud au fuzionat, formând DEER – Distribuție Energie Electrică România.

Cele două companii de furnizare cumpărate de PPC la Enel au în România circa 3,1 milioane de clienți. Companiile de distribuție deservesc, de asemenea, circa 2,9 milioane de clienți și operează o rețea de  133.000 km de rețea – linii electrice subterane și aeriene, de înaltă, medie și joasă tensiune.

Ce spun companiile PPC

”Companiile Rețele Electrice, din cadrul grupului PPC în România, au inițiat procesul de fuziune a celor trei societăți de distribuție a energiei electrice aferente regiunilor Muntenia, Banat și Dobrogea.

Procedura este în etapa inițială, urmând a se derula pe parcursul acestui an.

Astfel, prin fuziunea companiilor se va urmărește asigurarea creșterii flexibilității investițiilor si eficienței acestora, precum și îmbunătățirea modului de alocare a resurselor în scopul eficientizării activității operaționale specifice distribuției energiei electrice. Procesul de fuziune nu va influența angajații companiilor ”, arată reprezentanții Rețele Electrice.

”Companiile de furnizare energie electrică și gaz din cadrul grupului PPC în România – PPC Energie și PPC Energie Muntenia –  au demarat procesul de fuziune, operațiunea urmând a se derula pe parcursul acestui an, având ca scop eficientizarea activității de furnizare și reducerea impactului volatilității pieței de energie din România.

Procesul de fuziune nu va impacta angajații companiilor”, arată și reprezentanții PPC Energie și PPC Energie Muntenia.

Citește și:

Rebranding la companiile PPC, fostele Enel, din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *