Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) urmează să acorde companiilor Rețele Electrice controlate de PPC (anterior E-Distribuție, controlate de Enel), împrumuturi pentru finanțarea programelor de investiții, potrivit anuțurilor de pe site-ul băncii.
Rețele Electrice Muntenia urmează să primească 175 de milioane de lei, Rețele Electrice Banat tot 175 de milioane de lei, iar rețele Electrice Dobrogea 150 de milioane de lei.
Împrumuturile sunt în stadiu de pre-aprobare la BERD și sunt acordate pentru cofinanțarea programelor de investiții.
“Proiectul va ajuta împrumutatul să îmbunătățească eficiența rețelei și să reducă pierderile prin modernizare tehnologică, inclusiv prin introducerea în masă a contoarelor inteligente.Punerea în aplicare a acestui program de cheltuieli de capital va duce, de asemenea, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea pierderilor din rețea”, arată BERD.
Firmele au contractat și bani europeni din Fondul de Modernizare
Anunțul BERD de azi vine la doar o zi după un anunț de ieri, potrivit căruia Ministerul Energiei de la București și companiile Rețele Electrice Muntenia, Banat și, respectiv, Dobrogea, au semnat șase contracte de finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte care vizează infrastructura de distribuție de energie electrică în județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Caraș Severin, Arad și Hunedoara.
Cele 6 proiecte de investiții care vor fi derulate de societățile de distribuție de energie electrică au o valoare totală de circa 558 milioane de lei, din care suma acoperită prin Fondul de Modernizare va fi de circa 434 milioane de lei.
Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 287 de stații de transformare și peste 24.000 de posturi de transformare.
Foarte tarziu, dar mai bine decat niciodata avand in vedere starea deplorabila a instalatiilor electrice de distributie.Intrebarea este cine va executa aceste lucrari avand in vedere criza de personal electricieni avand in vedere nr.mare de externalizari , pensionari fara a fi pregatiti altii in loc precum si intrarea in insolventa si falimentarea unor firme de constructii in electricitate. Sa auzim numai de bine dragi electricieni
Stoenescu Teodor