
UTI Construction and Facility Management, companie membră a Grupului TIU, a finalizat lucrările în participație la modernizarea instalatiilor electrice aferente echipamentelor hidromecanice și hidraulice pentru barajul deversor al Hidrocentralei Porțile de Fier I, scrie Economica.net.
Proiectul, al cărui beneficiar este Societatea Hidroelectrica, a fost adjudecat de UTI CFM în asociere cu DSD NOELL GmbH. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 11,4 milioane de euro.
Barajul deversor la care au executat lucrări specialiștii celor două societăți face parte din Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I și este format din șapte deschideri echipate cu stavile dublu cârlig, acţionate cu servomotoare independente, și are rolul de a evacua ape mari (în cazul viiturilor) sau al gheţurilor care se formează în perioada de iarnă.
Atât instalațiile hidraulice de acționare a stavilelor care echipau acest baraj deversor, cât si instalațiile electrice și de automatizare prezentau uzuri majore de natură mecanică și corozivă, vechimea în exploatare a acestor echipamente fiind de peste 50 de ani.
• Prin lucrările de modernizare „la cheie” realizate de UTI CFM, HIDROELECTRICA și cetățenii au următoarele beneficii:
– creşterea siguranţei în funcţionare a echipamentelor și reducerea la minimum a perioadei de indisponibilitate a barajului;
– reducerea cheltuielilor cu întreţinerile şi reparaţiile echipamentelor;
– realizarea unui ansamblu capabil să funcţioneze în bune condiţii pe durata unui nou ciclu de viață de minimum 30 de ani;
– posibilitatea deschiderii/ închiderii stavilelor în trepte sau continuu, în funcție de debitul apelor;
– asigurarea unei fiabilități crescute prin prevederea sistemelor redundante;
– asigurarea unui management eficient al barajului din camera de comandă PdF I prin integrarea sistemului de automatizare a barajului în SCADA;
– implementarea de echipamente electrice la cele mai moderne standarde;
– realizarea independenţei funcţionale a echipamentelor pentru manevre în regim manual-local faţă de cele prin care se realizează regimul automat;
– operarea complet automatizată a barajului prin automate programabile, cu funcţii extinse de monitorizare şi diagnoză, integrate în sistemele (existente) de automatizare numerică şi SCADA ale centralei
– instalarea unui sistem de prevenire/limitare a arcului electric cu sesizori optici şi de curent, a unei centrale de analiză și control dedicată, precum și a unui dispozitiv de stingere arc de tip ARCON;
– realizarea instalației de anclansare automată a rezervei AAR, cu 16 scenarii de funcționare din cinci surse de alimentare.
UTI CFM este furnizor de top în domeniul instalațiilor și soluțiilor tehnice pentru construcții. Portofoliul companiei cuprinde proiecte complexe realizate în domenii diverse: aeroporturi, infrastructuri de transport subteran și suprateran, infrastructuri energetice, spitale, clădiri publice, spații industriale și logistice.