Poluarea în sectorul transporturilor este mult mai palpabilă decât cea din domeniul energiei electrice, – Elisei, Ministerul Energiei

Poluarea în sectorul transporturilor este mult mai palpabilă decât cea din domeniul energiei electrice, iar dacă vom reuşi să atingem ţintele indicative, până în 2030, pe această linie cronologică, atunci nu vom mai fi nevoiţi să intervenim cu politici şi măsuri adiţionale, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Sorin Elisei, director general în Ministerul Energiei.

„2025 devine un an de referinţă în marcarea progresului până la nivelul lui 2030. Cu alte cuvinte, dacă vom fi reuşit ca ţară să atingem ţintele indicative pe această linie cronologică, atunci nu vom fi fost nevoiţi să intervenim cu politici şi măsuri adiţionale legate de aceste ţinte (…) O mare parte din tranziţia verde se finanţează prin taxe verzi în lumea la care ne uităm acum către Europa de Vest şi prin faptul că Fondul de modernizare alocă bani pentru dezvoltarea infrastructurii pentru producţie de biocombustibil, pentru ca operatorii de distribuţie să-şi modernizeze sau să întărească reţeaua, să poată să permită mai multă energie regenerabilă în reţea. Din perspectiva mea, poluarea în sectorul transporturilor este una mult mai palpabilă decât cea din domeniul energiei electrice. În energie cred că am reuşit. Până în 2030, prin eliminarea relativ prematură a cărbunelui, 87% din emisiile sectorului energetic au dispărut mai mult sau mai puţin în sectorul transporturilor. În schimb, dacă ne uităm în oraşe şi la calitatea vieţii din oraşe, poluarea dată de maşinile care merg pe combustibili fosili e mult mai palpabilă”, a menţionat Elisei.

Acesta a adăugat că, pe sectorul electromobilităţii, România are o problemă în ceea ce înseamnă bazele de date referitoare la raportările referitoare la energia electrică vândută către staţiile de încărcare.

„Din perspectiva tehnologiilor, cred că şi în sectorul de încălzire-răcire, prin adoptarea unor tehnologii noi, mult mai eficiente, putem să ne gândim la acest deziderat legat de reducerea emisiilor, dar în sectorul transporturilor vor fi cele mai mari provocări. Ne-am gândit la nivelul ministerului şi sper ca, anul viitor, să reuşim să avem acces la expertiză şi resurse care să ne facă să înţelegem mai bine cum se poate planifica dezvoltarea reţelei pentru a ajunge în situaţia în care investiţiile să fie direcţionate cu prioritate acolo unde este cu adevărat nevoie de ele. Din perspectivă micro, avem mari probleme cu bazele de date într-o ţară în care, în acest moment, pe 3 decembrie, trebuie să raportezi câtă energie electrică s-a vândut în România către vehicule electrice, iar asta e o problemă. Sunt bâlbâieli în raportări pe biocombustibili, sunt bâlbâieli în raportările transportului public local, regional. La un moment dat va fi o problemă, pentru că, până la urmă, misiunea noastră este să avem politici bazate pe date reale, pe date de consum la care în continuare nu avem acces”, a explicat reprezentantul Ministerului Energiei.

Oficialul a punctat, totodată, că electromobilitatea reprezintă unul dintre vectorii care trebuie să rezolve problema decarbonării în sectorul transporturilor.

„Din perspectiva Ministerului Energiei, electromobilitatea este unul dintre vectorii care ar trebui să rezolve o problemă de decarbonare în cel mai prost performant sector din România, sectorul transporturilor. O spunem din perspectiva creşterii accelerate a consumului de energie în sector (…) Un grafic din PNIESC (Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, n.r.) arată că avem nevoie, pentru atingerea ţintelor de investiţii calculate cumulate, de o mie de miliarde de euro până în 2030 pentru a atinge ţintele de decarbonare. Peste 30% din această sumă ar trebui dedicată sectorului transporturilor (…) Sigur că există posibilitatea de variaţiuni pe această temă, pentru că avem în vedere şi susţinerea producţiei de biocombustibili. Avem în vedere şi o migrare a transportului greu din zona rutieră către zona feroviară şi cred că o să avem în vedere şi reducerea consumului până la urmă în acest sector, mai ales în ceea ce priveşte opţiunile alternative de mobilitate de acum încolo”, a afirmat Sorin Elisei.

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, în parteneriat cu OMV Petrom, organizează marţi conferinţa „Electromobilitate: Cadrul de reglementare şi premisele dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *